Arabia Saudită a bombardat un port din Yemen, din cauza transportului de arme din Emiratele Arabe Unite. Avertisment către Abu Dhabi

Arabia Saudită a bombardat, pe 30 decembrie, orașul-port Mukalla, din Yemen, în provincia Hadramout, pe motiv că țara ar fi primit un transport de arme din Emiratele Arabe Unite (EAU) destinat forțelor separatiste din zonă, conform AP.

Saudiții numesc acest bombardament „operație militară limitată” , în urma căruia au fost distruse două nave cargo. Iar agenția de presă oficială saudită a anunțat că atacurile au avut loc după sosirea navelor din orașul Fujairah (din Emirate).

Arabia Saudită a bombardat un oraș din Yemen

„Echipajul navelor avea la bord dispozitive de urmărire dezactivate și a descărcat o cantitate mare de arme și vehicule de luptă pentru a sprijini forțele Consiliului de tranziție din sud. Având în vedere că armele menționate constituie o amenințare iminentă și o escaladare care pune în pericol pacea și stabilitatea, forțele aeriene ale coaliției au efectuat în această dimineață un atac aerian limitat care a vizat armele și vehiculele militare descărcate de pe cele două nave în Mukalla”, se arată în comunicatul Arabiei Saudite.

Nu a fost anunțat dacă există victime, însă armata saudită a declarat că atacul a fost efectuat în timpul nopții pentru a se asigura că „nu au existat victime colaterale”.

Datele de monitorizare a navelor arată că este vorba de un atac asupra transportorului cargo Greenland, o navă aflată sub pavilionul insulelor St. Kitts and Nevis. Acea navă se afla în Fujairah pe 22 decembrie și a sosit în Mukalla duminică, 28 decembrie. A doua navă nu a putut fi identificată.

Referitor la recentele avansuri ale separatiștilor în Yemen, saudiții au avertizat Emiratele Arabe Unite că aceste acțiuni sunt „extrem de periculoase”.

Acest atac semnalează o nouă escaladare a tensiunilor dintre regatul Arabiei Saudite și forțele separatiste ale Consiliului de Tranziție din Sud, care este susținut de Emiratele Arabe Unite. Asta ar tensiona și mai mult relațiile dintre Riad și Abu Dhabi, care susțineau tabere rivale în războiul de zece ani din Yemen împotriva rebelilor Houthi, sprijiniți de Iran, într-un moment de tensiune în întreaga regiune a Mării Roșii. Rebelii Houthi au atacat de mai multe ori Arabia Saudită în ultimii ani.

Forțele anti-Houthi din Yemen au declarat starea de urgență și au ordonat tuturor forțelor care aparțin de Emirate și care se află pe teritoriul său să se retragă în 24 de ore. În plus, Houthi au emis o interdicție de 72 de ore pentru toate trecerile de frontieră din teritoriul pe care îl controlează, precum și pentru intrările în aeroporturi și porturi maritime, cu excepția celor permise de Arabia Saudită.

Cele două națiuni, deși au poziții similare în multe chestiuni din Orientul Mijlociu, au intrat într-o competiție tot mai acerbă pe probleme economice și politice din regiune. Inițial din coaliția împotriva Hounthi făcea parte și EAU.

Înaintea acestei lovituri, Arabia Saudită a avertizat gruparea separatistă Consiliul de Tranziție al Sudului (STC), susținută de Emirate, să nu întreprindă de acțiuni militare în provincia Hadramout și să părăsească at această provincie, cât și Mahra.

Consiliul prezidențial din Yemen, care este susținut de Arabia Saudită, a acuzat EAU că au oferit asistență militară către STC, grupare care a ocupat teritorii destul de mari din Yemen în ultimele săptămâni, precum Hadramout. Această grupare STC dorește restabilirea unui stat în sudul Yemenului, acolo unde a existat o republică democrată și populară independentă între 1967 și 1990.

Atât Arabia Saudită, cât și Emiratele Arabe Unite sunt parteneri ai americanilor, iar Marco Rubio a recomandat ca aceste state să fie „reținute” în reacții.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE