Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

ANALIZĂ. Ungaria, după era Orban: reconfigurarea puterii și miza constituțională. Pîrvulescu: „Magyar poate schimba regulile”

Victoria categorică a opoziției din Ungaria nu înseamnă doar o alternanță la putere, ci deschide calea unei transformări profunde a statului. Cu o majoritate de două treimi în Parlament, partidul Tisza, condus de Péter Magyar, are acum instrumentele necesare pentru a modifica arhitectura constituțională construită în ultimii 15 ani de Viktor Orbán.

În urma victoriei electorale din Ungaria, noile forțe politice capătă posibilitatea de a modifica regulile fundamentale ale statului, inclusiv constituția, spune politologul Cristian Pirvulescu. În aceste condiții, apar incertitudini legate de viitorul guvernării și de capacitatea noii conduceri de a implementa reforme, în ciuda influenței instituționale construite anterior.

Politologul Cristian Pîrvulescu explică faptul că dimensiunea victoriei schimbă complet datele problemei.

„Asta îi dă lui Magyar și Tisza posibilitatea de a schimba regulile constituționale, pentru că ceea ce nu se știa și nu se anticipa era dimensiunea victoriei. Nu se știa cât de clară va fi, dar acum poate să modifice regulile pe care în urmă cu 15 ani Viktor Orbán și Fidesz le-au modificat, pentru că e nevoie de mai mult de 66% din Parlament pentru modificarea Constituției”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

O șansă rară pentru reformă

Pentru prima dată după mult timp, Ungaria ar putea evita blocajele instituționale care au afectat alte state din regiune, precum Polonia și Ucraina. Majoritatea confortabilă obținută de opoziție oferă șansa unor reforme reale, inclusiv în domenii sensibile precum justiția sau Curtea Constituțională.

„Ceea ce înseamnă că Ungaria nu a căzut în capcana Poloniei în urmă cu 2,5 ani. Poate să reformeze până la urmă țara și de aici și scepticismul pe care Orbán îl exprima. În fond, se părea că va rămâne la putere, nu și la guvernare, pentru că are instituțiile constituționale de partea sa și și-a plasat oamenii în toate pozițiile. Acum e mai puțin sigur că se va întâmpla asta”, a mai spus politologul.

Cu toate acestea, schimbarea nu va fi una rapidă sau completă. Sistemul construit de Orbán în ultimii 16 ani este profund înrădăcinat în instituțiile statului.

Moștenirea unui sistem consolidat

Chiar dacă vârful puterii se schimbă, structurile rămân, iar acest lucru va complica procesul de reformă.

„Cu siguranță vor exista schimbări, pentru că altfel fondurile europene de care depinde viitorul acestei guvernări nu vor veni. Dar urmele acestei guvernări de 16 ani vor rămâne multă vreme. Nu este vorba doar de plasarea unor persoane. Viktor Orbán este cel care a inventat sistemul pe care Trump îl pune în aplicare acum, și anume schimbarea radicală a funcționarilor și aducerea celor loiali”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

Politologul subliniază că modificările nu au vizat doar administrația, ci și fundațiile statului de drept: „Este vorba de modificarea Constituției, de subordonarea justiției și mai ales de presiunea asupra societății civile. Nu total, pentru că ceea ce vedem acum în stradă și ceea ce înseamnă Tisza este un conglomerat de mișcări civice care au găsit în acest partid posibilitatea de a se exprima.”

Succesul rapid al lui Péter Magyar vine la pachet cu un nivel ridicat de așteptări din partea societății. Acest lucru poate deveni rapid o vulnerabilitate.

„Dacă Péter Magyar nu va răspunde așteptărilor și probabil nu va putea să răspundă tuturor așteptărilor, vor apărea sciziuni. Dar nu în ceea ce privește obiectivele de modificare constituțională. Acolo este vorba de schimbarea regulilor jocului, în special în ceea ce privește Curtea Constituțională și justiția”, a precizat Pîrvulescu.

O schimbare de direcție în relația cu Uniunea Europeană

Victoria opoziției ar putea marca o resetare a relației dintre Budapesta și Bruxelles, tensionată în ultimii ani.

„Cu siguranță se va modifica, pentru că, fiind membru al Partidului Popular European, Péter Magyar va schimba clar politicile Ungariei, inclusiv în ceea ce privește Rusia și Ucraina, dar probabil și relația cu Bruxelles-ul, care a fost tensionată. Ea se va îmbunătăți”, a spus politologul.

Dincolo de ideologie, însă, noua guvernare va trebui să acționeze pragmatic, mai ales în contextul dependenței de fondurile europene.

„Este vorba nu numai de ideologie, ci și de pragmatism. Tisza este un partid centrist, care a preluat militanți din toate zonele politice și din societatea civilă pentru a răspunde unor așteptări ale societății maghiare. Le vedem exprimate acum, dar de câte ori nu am văzut entuziasm în stradă și apoi decepție, la câteva luni după începerea guvernării?”, a precizat Cristian Pîrvulescu.

Relația cu Statele Unite și incertitudinile geopolitice

Un element important rămâne poziția administrației americane, care nu a reacționat imediat după victoria opoziției.

„Înseamnă în primul rând că reflectează asupra subiectului. Probabil că, după câteva momente, administrația Trump va încerca să fie realistă. Lui Donald Trump îi plac învingătorii și, într-un fel sau altul, îl va felicita pe Péter Magyar. Dar relațiile nu vor mai fi aceleași”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

În același timp, moștenirea lui Orbán va continua să influențeze scena internațională: „Experimentele lui Orbán au fost importante pentru gruparea MAGA și se pun în aplicare și în acest moment în Statele Unite. Este vorba de preluarea justiției și de lupta împotriva statului de drept în numele unei așa-numite suveranități naționale.”

Noua guvernare ar putea fi supusă unor presiuni externe, inclusiv sub forma unor acțiuni de destabilizare.

„Asta nu înseamnă însă că războiul hibrid împotriva Ungariei nu se va declanșa cu aceeași forță cu care l-am cunoscut în alte state din regiune. Cu siguranță va fi dificil pentru Péter Magyar din acest punct de vedere”, a avertizat politologul.

Ce se schimbă în relația cu România

Schimbarea de putere de la Budapesta ar putea avea efecte și asupra relațiilor cu România și asupra comunității maghiare din Transilvania.

„UDMR se va repoziționa, așa cum a făcut-o și în trecut. Pentru acest partid este important să colaboreze cu cei care sunt la guvernare la Budapesta. Vom vedea probabil nuanțe și ajustări, dar schimbarea va fi una dificilă”, a explicat Cristian Pîrvulescu.

În același timp, societatea maghiară din România ar putea resimți această schimbare într-un mod diferit față de cea din Ungaria.

„Va fi probabil o schimbare dificilă a societății maghiare din Transilvania, care este mult mai conservatoare decât cea din Ungaria și care ar putea fi mai degrabă decepționată de această victorie”, a conchis Cristian Pîrvulescu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE