În politica românească, schimbarea nu vine aproape niciodată din reguli, ci din forță. Nu din consens, ci din momentul în care cineva decide că are suficientă putere încât să nu mai respecte înțelegerea inițială.
Dar cum funcționează mecanismul puterii? Va cer puțină răbdare ca să ne uităm la câteva episoade care arată cum își executa PSD partenerii și chiar premierii.
USL, începutul unui tipar: alianțe care se destramă din interior
Va mai amintiți de USL?
Un proiect politic construit pe ideea de echilibru între două forțe, PSD și PNL, și pe promisiunea unei alternanțe la vârf. Victor Ponta și Crin Antonescu nu erau doar aliați, ci părți ale unui contract politic aproape matematic: unul guvernează, celălalt urmează la președinție.
Doar că, în momentul în care raportul de putere s-a înclinat decisiv, contractul a devenit opțional. Antonescu a fost împins în afara jocului nu printr-o confruntare frontală, ci printr-o erodare calculată, izolare, presiune, retragerea sprijinului. A fost o evacuare politică, model preluat de Sorin Grindeanu și PSD acum…
2017: cazul Grindeanu și ruptura din PSD
Apoi, Palatul Victoria, Guvernul României, 2017.
Sorin Grindeanu, premier instalat de Liviu Dragnea, devine brusc „indezirabil” pentru propriul partid. Decizia de a-l înlătura este luată în interiorul PSD, cu o brutalitate care nu mai lăsa loc de ambiguitate.
Doar că, de această dată, scenariul nu a mai fost unul clasic.
Grindeanu nu a plecat.
S-a baricadat, simbolic și politic, în funcție. A refuzat să execute ordinul partidului, a contestat legitimitatea celui care îl numise și a încercat să transforme funcția într-o formă de rezistență.
A pierdut, în final. Dar a rămas o lecție esențială: în politica românească, puterea nu este doar acordată, poate fi și contestată, chiar din interiorul propriului sistem.
Scenariul se repetă: ținta este acum Ilie Bolojan
La zi!
PSD-ul condus de același Sorin Grindeanu pare să repete, într-o altă formă, același tipar. Ținta: Ilie Bolojan, un profil diferit, cu o agendă de reformă și o autonomie care, inevitabil, deranjează.
Semnalele sunt familiare: tensiuni crescânde, delimitări publice, presiune politică. Nu este încă o execuție, dar mecanismul este recognoscibil.
În spatele discursului despre „stabilitate” sau „coerență guvernamentală” se află, de fapt, același conflict clasic: controlul.
Nu vorbim despre o criză spontană, ci despre un calendar pus la cale de PSD.
Luni are loc votul PSD care legitimează decizia.
Luni seara, ultimatumul pentru ILie Bolojan - 72 de ore. Daca premierul nu demisionează, PSD își retrage miniștrii. După aceea, Guvernul este lăsat fără sprijin și cade… sau nu cade!
Ilie Bolojan are și el planuri, nu doar PSD, de altfel, premierul, atât de atent la discursul public, a vorbit în termeni despre partenerii din coaliție: „a aprins lumina în camera cu provizii iar șobolanii au dat atacul".
România pare să intre din nou într-un ciclu de instabilitate politică, în care regulile sunt rescrise în funcție de raportul de forțe. Lecțiile trecutului arată că astfel de crize nu sunt excepții, ci parte din mecanismul politic.
