Ministerul de Externe al Republicii Moldova a anunțat convocarea ambasadorului agreat al Federației Ruse la sediul ministerului după ce șase drone, despre care se presupune că ar fi de fabricație rusă, au survolat marți dimineață teritoriul republicii, iar una a căzut peste o casă în nord-vestul republicii, în timpul unui atac masiv al Rusiei împotriva Ucrainei, relatează Radio Chișinău și Deschide.md.
MAE a anunțat că ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat miercuri, la ora 14:00, pentru a oferi explicații în legătură cu aceste acțiuni „inadmisibile”. Ministerul subliniază caracterul grav al incidentelor și riscurile pe care le reprezintă pentru securitatea cetățenilor moldoveni./
Șase drone detectate în spațiul aerian al Republicii Moldova
Armata Națională a Republicii Moldova a detectat în cursul dimineții șase drone care au traversat ilegal teritoriul țării. Primul aparat a fost observat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești și a continuat să se deplaseze spre frontiera cu România, în zona dintre Colibași (raionul Cahul) și Vadul lui Isac. Drona zbura la o altitudine de aproximativ 1500 de metri. Ministerul Apărării a sesizat imediat structurile responsabile, inclusiv Inspectoratul General al Poliției.
Sistemele de supraveghere aeriană au detectat ulterior alte cinci drone deasupra localităților Dondușeni, Orhei, Tighina, Vadul lui Vodă și Florești. Unul dintre dispozitive s-a prăbușit pe acoperișul unei locuințe în Cuhureștii de Jos, fără a fi raportate victime. Autoritățile investighează circumstanțele incidentelor și originea aparatelor.
MAE cere explicații oficiale și califică zborurile neautorizate drept o încălcare gravă a normelor internaționale. Între timp, structurile de securitate din Republica Moldova continuă monitorizarea spațiului aerian și investigarea incidentelor pentru a stabili natura și proveniența dronelor.
