Sezonul de iarnă începe în curând în stațiunile montane din România. Pasionații sporturilor de iarnă caută deja zonele perfecte pentru a-și petrece zilele libere de sărbători. Cazările ar urma să se scumpească cu 10-15% în următoarea perioadă, spun specialiștii din domeniu.
În stațiunea Rânca, din județul Gorj, sunt 6 pârtii de schi și o pârtie pentru săniuș. De exemplu, pârtia de dificultate medie are 1,4 km, iar cea de dificultate mare are 1,2 km.
De asemenea, se poate practica schi fond în împrejurimile stațiunii, pe traseele ușoare, fără risc de avalanșă și viscol.
O altă opțiune poate fi Domeniul schiabil din Cavnic, județul Maramureș. Acesta măsoară 8,5 kilometri lungime şi este format din pârtiile Roata şi pârtiile Icoana. În total, la Cavnic sunt șapte pârtii cu instalații de transport pe cablu.
Oana Poenaru, managerul unei pensiuni: „Noi încercăm să menținem prețurile la un nivel cât se poate de rezonabil. De aceea dacă vor exista măriri, ne gândim la anumite tipuri de abonamente, undeva la maxim 5%. Cele cu număr de urcări nu se vor scumpi, doar cel eventual pe ore și pe zile, pentru că dorim să ne menținem și un nivel de clienți și de turiști destul de bun. Și atunci nu ne gândim la scumpiri masive, deja fiind afectate oricum bugetul persoanelor datorită scumpirilor deja existente.
Noi avem aceleași prețuri tot timpul anului ski pass pe zi, însemnând urcări limitate de dimineața de la 9 până seara la 20 este 160 lei. Include și programul pe nocturnă. Cu cât se iau mai multe zile consecutive, prețul acestora scade. Ajunge până la 120 lei pe zi, deci un preț rezonabil”
Și Harghita atrage turiști. Aici sunt douăsprezece pârtii în 6 stațiuni, în total fiind 27 km. Tot în Harghita se găsesc 22 de teleschiuri.
Straja, județul Hunedoara, este o altă stațiune unde stratul de zăpadă poate ajunge la zeci de centimetri. Aici sunt douăsprezece pârtii, însumând 26 km, dar și 13 teleschiuri.
Prețul cazării pentru vacanța la ski ar putea crește.
Prețurile cazărilor încă nu s-au modificat, însă ar urma să crească cu aproximativ 10-15% față de anul trecut, potrivit specialiștilor din domeniu. Aceștia mai spun că momentan, cea mai bună ofertă pentru sărbători este stațiunea Sinaia.
Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: „În ultimii ani nu prea am avut zăpadă în decembrie, cu excepția stațiunilor care au pârtii la înălțime. Sigur că Sinaia și Poiana Brașov, ultra-cunoscute, sunt și cele mai dorite, cele mai accesate.
Prețurile pentru Crăciun și Revelion, care sunt foarte interesante pentru cei care cumpără în acest an, nu s-au modificat deocamdată, pentru că beneficiem încă de programul de înscriere timpurie până la sfârșitul acestei luni. Poate și până în 15 noiembrie, dar urmează să crească cu 10-15% față de anul trecut.
La Sinaia, de exemplu, un Crăciun pornește la un hotel de trei stele cu 1.500 lei pentru patru nopți, fără servicii de masă incluse, dar poate să ajungă la 4000-4.800 lei, 1.500 lei pe cameră patru nopti la hotel, de trei stele, dar fără servicii de masă - cel mai mic preț pe care l-am găsit în oferte în acest moment.”