Un burger poate fi mai mult decât un burger. Poate deveni o experiență gastronomică, în care fiecare ingredient are un rol bine definit, iar ordinea în care îl descoperi schimbă complet gustul. Chef Cosmin Tănasă ne arată că un preparat aparent simplu poate ascunde tehnici, echilibru și multă creativitate.
Bacon Burger
Ingrediente
- Chiflă artizanală cu unt
- Carne de vită (halal)
- Cheddar
- Bacon crocant
- Castraveți murați
- Dulceață de ceapă
- Valeriană
- Sos BBQ afumat
- Maioneză
- Sare
- Piper
Preparare
- Se caramelizează chiflele pe plită.
- Se prepară maioneza .
- Se gătește carnea de vită.
- Se prăjește baconul până devine crocant.
- Se montează burgerul în ordinea:
- chiflă
- maioneză
- valeriană
- carne
- cheddar
- bacon
- castraveți murați
- dulceață de ceapă
- sos BBQ
- chiflă superioară.
Se poate servi împreună cu cartofi și o băutură carbogazoasă.
Dulceață de ardei iute
Ingrediente
- ardei iuți
- ardei capia
- fructe de pădure
- zahăr
- sare
- sare grunjoasă
- oțet balsamic
- cafea
- whisky sau coniac
Preparare
- Ardeii se toacă grosier.
- Se blendează împreună cu fructele de pădure.
- Pasta se strecoară, separând partea solidă de lichid.
- Partea solidă se călește.
- Se adaugă sare.
- Se adaugă zahăr care se caramelizează împreună cu toată compozitia .
- Se încorporează cafeaua și whisky-ul (sau coniacul).
- Se adaugă oțet balsamic.
- Se toarnă lichidul obținut prin blendare.
- Se fierbe până la obținerea consistenței dorite.
Maioneză cu reducție de portocală
Ingrediente
- 4 portocale bio
- maioneză
- coajă rasă de portocală
- reductie din zeamă de portocală
Preparare
- Se stoarce doar zeama portocalelor.
- Se strecoară.
- Se reduce pe foc până devine un concentrat.
- Se răcește.
- Se încorporează în maioneză.
- Se adaugă coajă rasă pentru intensificarea aromei.
Burger Lava Cake
Ingrediente
- chiflă artizanală
- steak de vită
- blue cheese
- maioneză cu reducție de portocală
- dulceață de ardei iute
- salată fresh
- dressing de citrice
- felie de portocală caramelizată
- sare
- piper
- ciocolată neagră rasă (trufă amară) eventual cu aromă de mentă
Preparare
- Se caramelizează chiflele.
- Se unge baza cu maioneză cu portocală
- Se adaugă salata (frunze de valeriană)
- Se montează steak-ul de vită(carne tocată).
- Se adaugă blue cheese.
- Se completează cu dulceața de ardei iute.
- Se închide burgerul.
- Se ornează cu portocală caramelizată și trufă de ciocolată amară.
Se poate servi împreună cu cartofi și vin spumant .
