Președintele SUA, Donald Trump, a lăudat ținuta președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei acestuia la Casa Albă vineri, o întâlnire cu miză mare, întrucât acesta din urmă caută sprijin pentru a respinge invazia Rusiei, relatează dpa.
„Cred că arată foarte bine în acest sacou. Da, foarte bine. Sper că oamenii vor observa asta. Este bine, e într-adevăr foarte elegant. Îmi place”, a spus Trump, referindu-se la sacoul negru pe care îl purta Zelenski.
Comentariile lui Trump au amintit de una dintre vizitele anterioare ale lui Zelenski la Casa Albă, în februarie. Atunci, președintele ucrainean a fost criticat pentru ceea ce s-a considerat a fi o ținută excesiv de informală.
„Costumul” care a stârnit tensiuni la Casa Albă
Comentariile lui Trump au amintit de una dintre vizitele anterioare ale lui Zelenski la Casa Albă, în februarie. Atunci, președintele ucrainean a fost criticat pentru ceea ce s-a considerat a fi o ținută excesiv de informală.
Atunci, un jurnalist american i-a adresat o întrebare devenită virală: „De ce nu purtați costum? Măcar aveți unul?”
Zelenski a răspuns fără să zâmbească: „Voi purta unul când se va termina războiul. Poate unul ca al dumneavoastră, poate mai bun. Sau poate mai ieftin.”
Unii oficiali americani au apreciat la vremea respectivă că problema costumului a fost un factor care a dus la rezultatul dezastruos al întâlnirii.
Zelenski a fost sfătuit de echipa lui Trump să renunţe la costumaţia sa obişnuită în stil militar pentru ceva mai formal. Cu toate acestea, el nu a făcut-o, purtând obişnuita ţinută cu bluzon de tip polo de culoare neagră, având în partea stângă tridentul, simbolul ucrainean.
Acest lucru, l-a iritat pe Trump înainte de ceea ce a devenit rapid un dezastru diplomatic.
Și Vicepreședintele JD Vance l-a mustrat public pentru că nu a purtat un costum, într-o interacțiune televizată.
Zelenski aîmbrăcat un costum negru la jumătate de an de la întâlnirea cu Trump în Biroul Oval, când a fost criticat
Opt luni mai târziu, la a doua sa întâlnire bilaterală cu Trump, Zelenski a ales să schimbe registrul.
Pentru a doua întâlnire cu liderul de la Casa Albă, președintele ucrainean a purtat o cămașă și un sacou negre, marcând astfel și prima apariție în costum de la începutul războiului.
Pentru a evita un nou fiasco diplomatic, Casa Albă s-a interesat în prealabil dacă Zelenski va purta un costum la întrevederea cu Trump. Potrivit publicației Axios, oficialii americani au cerut clarificări din partea echipei de la Kiev, temându-se de o nouă controversă legată de eticheta vestimentară.
Volodimir Zelenski și Donald Trump au vorbit cu jurnaliștii la Casa Albă înainte de întâlnirea lor cu liderii europeni. La un moment dat, președintele ucrainean a fost complimentat de același reporter care l-a criticat pentru că nu a purtat costum în Biroul Oval la întâlnirea cu Trump din februarie.
„Președinte Zelenski, arătați fabulos în costumul ăla... Arătați bine”, a spus Brian Glenn, iar președintele SUA a fost de acord. „Și eu spun la fel”, a adăugat Trump, potrivit BBC.
Când liderii au sfidat codul vestimentar al Casei Albe
Zelenski nu este, totuși, primul lider internațional care a ales să ignore normele vestimentare ale Casei Albe.
De-a lungul anilor, mai multe vizite oficiale au stârnit discuții asemănătoare:
- În 2017, premierul Greciei Alexis Tsipras a refuzat să poarte cravată la întâlnirea cu Donald Trump, menținându-și promisiunea că nu va purta una până când Grecia nu va primi relaxare a datoriei externe.
- În 2000, liderul palestinian Yasser Arafat a purtat o ținută militară la întrevederea sa cu Bill Clinton.
- În 2005, echipa feminină de lacrosse a Universității Northwestern a vizitat Casa Albă în șlapi, ceea ce a provocat reacții critice în presa americană, potrivit WWD.
Cum a evoluat codul vestimentar la Casa Albă
Regulile privind ținuta la Casa Albă au variat în funcție de președinte:
- Bill Clinton a promovat un stil relaxat, fără impuneri stricte.
- George W. Bush a reintrodus un cod riguros: bărbații trebuiau să poarte costum și cravată, iar femeile, echivalentul business formal. Blugii, pantofii sport și tricourile erau interzise.
- Barack Obama a relaxat din nou regulile, fiind adesea văzut fără sacou în Biroul Oval.
- Donald Trump, revenit la un stil conservator, a cerut angajatelor „să se îmbrace ca o femeie”, o expresie care a declanșat un val de critici și campania online #DressLikeAWoman.
Moda ca mesaj politic
Controversa vestimentară a lui Zelenski a declanșat o dezbatere mai amplă despre simbolismul hainelor în politică. Designerul său, Elvira Gasanova, a explicat că ținutele liderului ucrainean „sfidează convențiile tradiționale” și transmit „un mesaj de reziliență, leadership modern și unitate națională”.
„Această alegere vestimentară subliniază faptul că hainele nu sunt doar o expresie a identității personale, ci și un mesaj politic,mai ales în perioade tensionate la nivel global”, a declarat Gasanova pentru WWD.
La rândul său, Hazel Clark, directorul programului de Studii de Modă de la The New School, a interpretat criticile aduse lui Zelenski drept o formă subtilă de contestare politică: „Folosind costumul drept simbol al masculinității albe și al patriarhatului, liderii americani l-au atacat pe un nonconformist care pare mult mai confortabil în propriul corp și în propriile alegeri.”