Vreme extremă azi în țară. Sudul rămâne sub temperaturi ridicate, în timp ce ploile și vijeliile lovesc mai multe regiuni. Treptat, aerul rece se extinde în toată țara.
Alina Șerban, meteorolog ANM: „Săptămâna viitoare vom avea variații de la o zi la alta, dar masa de aer cald se va mai resimți în partea de vest și de sud a teritoriului. Apar și fenomene de instabilitate atmosferică. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în partea de mord a Olteniei și a Munteniei, mai ales dupăamiază și seara, iar pe parcursul săptămânii care vine, vom avea fenomene de instabilitate atmosferică în aproape toate regiunile, aș putea spune că mai frecvente în zonele montane și în jumătatea de sud a țării.
Putem spune că, săptămâna viitoare, vremea va fi călduroasă și în zona Capitalei. Noi spunem vreme călduroasă atunci când temperatura maximă nu coboară sub 30 de grade.”
