Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Viorel Pașca și alți membri ai familiei sale, sub control judiciar, în dosarul azilelor din Bihor

După aproape 9 ore, magistrații au decis ca Viorel Pașca să fie plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în cazul azilelor din Bihor pe care le folosește ilegal. Alături de Pașca a fost luată aceeași măsură și asupra altor cel puțin cinci membri ai familiei lui.

DIICOT, care a cerut arest preventiv, poate să facă o contestație la Curtea de Apel București.

Viorel Pașca, sub control judiciar

Andre Rotaru, jurnalist Euronews: „Vorbim despre un anunț făcut de avocatul familiei Pașca. El spune că cel puțin cinci dintre inculpați îi listează pe Viorel Pașca și pe membrii familiei acestuia ca fiind plasați sub control judiciar. Este decizia luată în acest moment de către magistrații Tribunalului București, care au avut de judecat propunerea făcută de DIICOT pentru arestarea preventivă a șase inculpați în dosarul de trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.

Vedem această decizie la finalul unei importante ședințe de judecată, cel puțin din punct de vedere al timpului, pentru că această ședință a început în jurul orei 10, iar magistrații s-au retras în pronunțare undeva în jurul orei 19. Aproximativ 9 ore a durat această procedură la finalul căreia vedem, după mai multe ore de deliberări, acestă decizie de control judiciar. Așteptăm să vedem și soluția pe scurt.

Ne uităm în paralel și la câteva din elementele care au format apărarea în acest caz, pentru că ne spune avocatul lui Pașca despre o recomandare transmisă în iunie 2025 de către Avocatul Poporului către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Era atunci o discuție mai amplă, pornită de la o sesizare făcută de o persoană cazată într-un centru al DGASPC, care a cerut, în ianuarie 2025, transferul într-o altă unitate și nu a găsit loc. În acel moment, instituția Avocatul Poporului a cerurt verificări la nivel național, în sensul că a cerut, de la fiecare DGASPC, date în ceea ce privește locurile disponibile în centrele pentru persoanele adulte.

Din acest document reiese și o discuție despre acest centru Dumbrava. Citez din recomandarea făcută de Avocatul Poporului la momentul respectiv: 'o altă situație deosebit de gravă a fost identificată la nivelul județului Bihor, unde, în comuna Holod, satul Dumbrava, la numărul 83, funcționează asociația Dumbrava, prin intermediul căreia sunt găzduite 329 de persoane'. Notează că, la această asociație, au fost trimiși pacienți de la spitalele Pantelimon, Bagdasar Arseni și Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Foișor și spun că cei de la Sfântul Pantelimon ar fi etichetat acest centru din Dumbrava drept o plasă de urgență pentru multe situații sociale, în contextul în care serviciile de stat erau depășite de situație. E unul dintre argumentele aduse în instanță.”

Inițial, Viorel Pașca și soția sa fuseseră reținuți pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, la finalul audierilor de miercuri. Atunci a fost făcută și solicitarea procurorilor privind arestarea preventivă.

Un alt nume din acest dosar este Delia Păcală, cea care conducea filiale în Asociația Dumbrava - Dumnezeu poartă de grijă și care a fost reținută inițial de DIICOT.

Procurorii DIICOT au precizat, pe 30 iunie, că au descoperit 400 de persoane în aceste locuințe administrate de Viorel Pașca, în județul Bihor. Ancheta vizează și modul în care sute de persoane vulnerabile ar fi fost adăpostite și exploatate sub paravanul unei asociații umanitare.

Potrivit DIICOT, gruparea ar fi acționat din anul 2020 și ar fi obținut peste 13 milioane de lei din donații, sponsorizări, pensii, indemnizații de handicap și alte beneficii sociale destinate persoanelor aflate în îngrijire.

Anchetatorii susțin că victimele, multe dintre ele persoane cu dizabilități psihice sau aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate, ar fi fost recrutate din spitale și centre sociale din mai multe județe și cazate în imobile care nu dețineau acreditările necesare pentru furnizarea de servicii sociale. Procurorii acuză că acestea ar fi fost menținute într-o stare de dependență și nu ar fi beneficiat de îngrijirea și tratamentul medical adecvate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Viorel Pașca și alți membri ai familiei sale, sub control judiciar, în dosarul azilelor din Bihor