Cu o zi înaintea votului decisiv din Parlament, mai multe formațiuni anunță că nu vor susține moțiunea de cenzură. Uniunea Salvați România (USR), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) și parlamentarii grupului „UNIT” spun că vor fi prezenți în sală, dar nu își vor exprima votul, ceea ce ar putea influența decisiv rezultatul.
USR a anunțat că va aplica mâine aceeași strategie pe care o are și PNL. Parlamentarii vor fi prezenți în sală, însă nu vor participa la votul moțiunii de cenzură.
Dominic Fritz spune că parlamentarii USR vor fi în sală la moțiune, dar că nu își vor exprima votul.
„Parlamentarii USR vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota la această moțiune, deci atunci când vor fi chemați, vor spune «prezent, nu votez». Oricine crede că zarurile au fost aruncate, că jocul a fost făcut deja, nu este așa. Știm foarte bine că sunt mai mulți parlamentari care au semnat moțiunea, care își dau seama că este o capcană întinsă de PSD și AUR poporului român”, a declarat Dominic Fritz.
USR exclude o revenire alături de PSD
Senatorul USR, Ștefan Pălărie, exclude reluarea colaborării cu Partidul Social Democrat.
„În momentul în care tu ai un partener de guvernare care îți votează o moțiune simplă împotriva unui coleg membru al Guvernului, momentul în care îți blochează, tot cu voturi, alături de AUR, numirea Avocatului Poporului, momentul în care scrie cu propria mână o moțiune de cenzură generală împotriva Guvernului, tot cu cei de la AUR oficializând, de altfel, o relație de mult mai multă, mult mai lungă durată. În astfel de condiții, sub nicio formă, USR nu se va întoarce. Nu se poate întoarce, nu e normal și logic să se întoarcă, să stea de vorbă cu un astfel de, cu ghilimelele de rigoare, partener”, a declarat acesta.
Parlamentarii UDMR nu vor vota moțiunea
Parlamentarii Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) vor adopta o poziție similară și nu vor vota moțiunea de cenzură, a anunțat liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
„Așa cum bănuiți că vom proceda și de data aceasta, vom sta în bancă, vom spune «Prezent, nu votez!», fiindcă nu noi trebuie să adunăm 233 de voturi. De fiecare dată când UDMR este într-o coaliție nu susține nicio moțiune de cenzură. Au fost câteva anunțuri că vor vota moțiunea unii care au semnat, 6 sau 7 și nu știu care va fi evoluția până mâine. Dar am mai văzut scene în care nu toți au votat o moțiune semnată. Eu nu am negociat nimic. Eu am negociat acum un an când am format Guvernul. Așteptăm votul de mâine, după aceea începem să facem strategia, dacă va fi nevoie, dacă pică Guvernul”, a precizat acesta.
Kelemen Hunor nu va fi prezent la vot, urmând să participe la înmormântarea fostului președinte executiv al UDMR, decedat într-un accident.
Grupul „UNIT” nu susține moțiunea
Parlamentarii grupului „UNIT”, care nu funcționează încă oficial în Camera Deputaților, au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR.
Reprezentanta grupului, Aurora Tasica Simu, a explicat că semnarea moțiunii a fost doar un semnal de alarmă.
„Nu știm care este planul lor decât refacerea aceleiași coaliții doar cu un alt om. Asta nu este schimbare de direcție, este doar schimbarea unui om care ia niște decizii și nu știm dacă le va lua în continuare acel om la care se gândesc ei și pe care nu-l cunoaște nimeni, în beneficiul poporului român. Prin urmare, noi, chiar dacă nu suntem de acord cu actuala guvernare și cu direcția în care merge, nu vom vota această moțiune doar ca să se creeze în România o nouă criză politică”, a precizat aceasta.
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost semnată de 254 de parlamentari, iar pentru a trece, ar fi nevoie de 233 de voturi în plenul Parlamentului.
