UNICEF: Peste 60.000 de copii din Gaza, uciși sau mutilați de la începutul conflictului

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) a anunțat marți că aproximativ 61.000 de copii au fost uciși sau mutilați în cei doi ani de conflict dintre Israel și Hamas în Fâșia Gaza, potrivit agențiilor Xinhua și EFE.

Într-un briefing de presă susținut la Geneva, purtătorul de cuvânt al UNICEF, Ricardo Pires, a declarat că, în medie, un copil este ucis sau rănit la fiecare 17 minute. El a descris această statistică drept „inacceptabilă” și „stupefiantă”.

„Copiii din Gaza suferă în trupurile și mințile lor de mult prea mult timp. Sunt traumatizați și expuși unor orori pe care niciun copil nu ar trebui să le vadă sau să le trăiască vreodată”, a spus Pires.

Copiii născuți prematur, în pericol din lipsa echipamentelor medicale

UNICEF a atras atenția că un copil din cinci se naște prematur în Gaza, însă infrastructura medicală este grav afectată de război.
Lipsa echipamentelor esențiale, precum incubatoarele și ventilatoarele, face ca supraviețuirea bebelușilor prematuri să fie extrem de dificilă.

„Există relatări că bebelușii sunt nevoiți să împartă măștile de oxigen pentru a rămâne în viață”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNICEF.

Echipele UNICEF, blocate la graniță cu echipamente vitale

Reprezentanții organizației spun că echipele UNICEF așteaptă în continuare aprobarea pentru a aduce echipamente medicale în Gaza.
Printre acestea se află incubatoare și ventilatoare pentru bebelușii evacuați din nordul Fâșiei.

„Am reușit să mutăm copiii într-o altă unitate atunci când spitalul unde se aflau a trebuit evacuat, însă nu am reușit să mutăm și incubatoarele... ni s-a interzis până acum”, a precizat Pires.

Organizația a reiterat apelul pentru acces umanitar sigur și neîngrădit în Fâșia Gaza, unde spitalele funcționează la capacitate redusă, iar sistemul medical este în colaps.
UNICEF a avertizat că, fără intervenții rapide și resurse medicale suplimentare, mii de copii riscă să moară în zilele următoare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE