Donald Trump ia în considerare un atac selectiv asupra Iranului, pentru a pune presiune pe regimul de la Teheran să accepte un acord privind programul nuclear. Declarația vine după ce liderul de la Casa Albă a dat un ultimatum de 10–15 zile Republicii Islamice. Iranienii îi transmit că nu vor renunța complet la programul nuclear, dar că pot fi luate măsuri pentru a asigura Statele Unite că acesta va fi folosit doar în scop comercial.
Reporter: Domnule președinte, luați în considerare un atac militar pentru a presa Iranul să încheie un acord?
Donald Trump, președintele SUA: Cred că pot spune că iau în considerare această posibilitate.
Reporter: Ați spus despre Iran că se vor întâmpla lucruri rele.
Donald Trump, președintele SUA: Da, lucruri foarte rele.
Reporter: Care vor fi acelea?
Donald Trump, președintele SUA: Nu o să vorbesc cu voi despre asta.
Reporter: Dar care este obiectivul unei eventuale lovituri militare?
Donald Trump, președintele SUA: Vom ajunge la un acord sau vom obține un acord, într-un fel sau altul. Nu o să vorbesc cu voi despre asta. Dar fie vom obține un acord, fie lucrurile vor lua o turnură foarte nefericită pentru ei.
Reporter: Aveți un termen limită pentru a face un acord?
Donald Trump, președintele SUA: Aș crede că 10 zile sunt suficiente, 15 cel mult.
Ce propune Iranul pentru a evita o confruntare cu SUA
Iranul respinge cererile americane de a renunța complet la îmbogățirea uraniului. Dar Ministrul de Externe de la Teheran spune că pot fi luate măsuri tehnice care pot garanta că programul nuclear al Iranului nu poate fi deviat către scopuri care nu sunt pașnice. Acest tip de măsuri au fost luate în 2015 și se poate ajunge la un acord din nou. Dar îl contrazice pe președintele american, care a spus că au fost uciși 32.000 de oameni în timpul reprimării protestelor.
Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului: Numărul persoanelor care au fost ucise în acele trei zile este exact 3.117. Și am publicat numele tuturor acelor persoane. Toate numele au fost deja făcute publice. Așadar, cei care susțin că numărul este mai mare decât acesta, vă rugăm să adăugați un singur nume la lista numelor pe care le-am publicat deja. Dacă pot adăuga încă un nume, au dreptate.
În paralel, Armata americană a mobilizat forțe militare semnificative în Orientul Mijlociu, în apropierea Iranului, într-o mișcare care amplifică tensiunile din regiune.
