Președintele american Donald Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România și implicit de baza de la Mihail Kogălniceanu, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu, iar omologul său Nicușor Dan trebuie să acţioneze „rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări”, a precizat Traian Băsescu. Fostul președinte a avertizat că afaceristul Trump „va trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu costă”.
Traian Băsescu a evidențiat că „Trump îşi caută aliaţi” deoarece s-a „băgat singur în capcana cu petrol a războiului cu Iranul”.
„Donald Trump a constatat că ar putea avea nevoie de România, după ce în 2025 şi-a retras demonstrativ, spre bucuria prietenului său Vladimir Putin, cea mai mare parte a militarilor de la Kogălniceanu, iar la Munchen, prin trompeta Vance a umilit pur şi simplu Romania”, a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.
Acordul prin care SUA va primi acces la baza de la Mihail Kogălniceanu
„Azi se pare că SUA ar avea nevoie de baza de la Kogălniceanu. Foarte bine, avem un “ACORD DE ACCES” semnat la București la 6 Decembrie 2005 şi intrat în vigoare la 21 Iunie 2006. În baza acestui acord Armata SUA va primi acces la Kogălniceanu. Şi asta nu pentru că Trump are nevoie, ci pentru că aliatul nostru, America, are nevoie”, a precizat fostul președinte al României.
Traian Băsescu a punctat că președintele Nicușor Dan trebuie „să acţioneze rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări”, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
„Având în vedere dinamica evenimentelor din Orientul Mijlociu, preşedintele Dan, România, trebuie să acţioneze rapid, fără tergiversări, amânări şi ezitări.
Afaceristul Trump însă, va trebui să afle că accesul pe Kogălniceanu pentru operaţiuni în Orientul Mijlociu, costă”, a concluzionat el.
În ședința CSAT de miercuri dimineață, România va analiza o cerere venită din partea Statelor Unite marți, 10 martie 2026. Americanii ar vrea să folosească baza de la Mihail Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu.
