Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Traficul de pe podul Grant se mută pe Basarab. Peste 70 de mii de mașini vor tranzita podul afectat de rugină

Publicat de: Octav Vasilescu

Îngropat în birocrație și mâncat de rugină, Pasajul Basarab va fi nevoit să preia în curând alte zeci de mii de mașini care merg zilnic spre centrul Capitalei. Asta pentru că Podul Grant intră în reparații și va fi închis timp de 5 luni. La Pasajul Basarab nu se pot face lucrări de întreținere, pentru că nu este nici astăzi recepționat de Primăria Capitalei. Mulți bucureșteni sunt revoltați de felul în care arată investiția de peste 200 de milioane de euro.

Pasajul Basarab este traversat zilnic de cel puțin 50.000 de mașini, iar după data de 15 octombrie ar putea fi nevoit să preia alte 20.000 de mașini care, în mod normal, circulă pe Podul Grant.

Deși a fost inaugurat în anul 2011, Pasajul Basarab nu are nici acum recepția făcută și este mâncat rugină, pe zi ce trece.

Primăria Capitalei a transmis că acesta ar putea fi recepționat, numai după ce constructorul va face anumite reparații asupra pasajului. Rămâne de văzut când se va întâmpla acest lucru. Numai după aceea pasajul va fi predat către Administrația Străzilor, care se va ocupa de întreținerea zilnică a acestuia.

Oamenii care folosesc stația de tramvai spun că zona a devenit un focar de infecție

”E groaznic! Miroase numai a urină, nu se mătură pe aici, nu se spală. Am văzut persoane care stau la vrăjeală pe jos. Doar jos e frumos, când ai ajuns aici e groaznic”.

”Murdar, murdar, murdar! Și urât mirositor”.

Marian Bârgău, director Administrația Străzilor: Noi, Administrația Străzilor, avem un contract de curățenie pe partea interioară. Pe partea superioară, acel peron de tramvai, ține de STB. Dar chiar și așa am avut câteva intervenții și vom interveni în continuare pe suprafața respectivă.

Nefuncțional și insalubru este și trotuarul rulant care ar fi trebuit să lege pasajul de Gara de Nord. O investiție care s-a transformat în cel mai lung coș de gunoi al Capitalei.

Trotuarul rulant care leagă Gara Basarab de Gara de Nord a venit la pachet cu Pasajul Basarab. A fost inaugurat în anul 2013, însă, la fel cum se întâmplă în cazul pasajului, nu are nici până acum recepția făcută. Vedem că a fost lăsat în paragină. Investiția a costat aproximativ 11 milioane de lei, însă pentru moment nu se știe dacă ar putea fi refăcută. Se poate vedea cu ochiul liber. Trotuarul nu mai poate fi folosit în acest moment.

Închiderea temporară a Podului Grant pe un sens de circulație va transfera aglomerația pe pasajul Basarab.

Ce spun șoferii

”O să fie mult, mult mai aglomerat. Dacă acum faci 30 de minute de pe Iuliu Maniu până aici, o să facem de acum 45 de minute. Cel puțin!”

Jurnalist: Ai lua în calcul, dacă s-ar aglomera și mai mult, să mergi cu tramvaiul, metroul?

Șofer: Evident! Am făcut încercarea asta vreo două luni, dar se ajunge la același lucru de obicei.

În București există 28 de poduri și pasaje, dar numai trei dintre acestea sunt considerate sigure pentru circulație. Așa reiese din cea mai recentă expertiză efectuată de Primăria Capitalei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE