Tokyo, sub amenințarea Muntelui Fuji. Autoritățile japoneze au creat un videoclip cu AI pentru a arăta cel mai rău scenariu

Guvernul Metropolitan din Tokyo a lansat un videoclip generat de Inteligență Artificială pentru a marca Ziua de Pregătire pentru Dezastre Vulcanice din Japonia. Filmarea prezintă un scenariu alarmant: capitala Japoniei ar putea fi acoperită de cenușă vulcanică în doar două ore dacă Muntele Fuji, simbol național și cel mai cunoscut vulcan activ al țării, ar erupe pentru prima dată în 300 de ani, scrie Euronews

Autoritățile japoneze spun că scopul materialului este creșterea gradului de conștientizare și încurajarea populației să se pregătească pentru un eventual dezastru natural de proporții.

Tokyo, acoperit de cenușă în doar două ore

În videoclip, străzile din Tokyo sunt prezentate acoperite de un strat gros de cenușă vulcanică, care paralizează infrastructura vitală a metropolei. Transportul public ar fi oprit, panourile publicitare afișează imagini cu nori de fum ridicându-se deasupra Muntelui Fuji, iar o voce narativă avertizează: „Momentul poate sosi fără niciun avertisment”.

Materialul mai arată cum cenușa ar putea afecta sistemele de alimentare cu apă, canalizarea și scurgerile pluviale, provocând blocaje și refluxuri periculoase.

În paralel, mesajul transmis locuitorilor este clar: „Nu știm când va erupe Muntele Fuji și ne va acoperi cu cenușă. Trebuie să ne protejăm pe noi și pe cei dragi. Să ne înarmăm cu informații și să ne pregătim pentru dezastre în viața de zi cu zi”.

„Cel mai rău scenariu posibil”, dar plauzibil

Japonia este una dintre cele mai vulnerabile țări din lume la dezastre naturale – cutremure, taifunuri, inundații, tsunami, alunecări de teren și erupții vulcanice. De aceea, planificarea și educația în caz de urgență sunt o prioritate națională.

Experții spun că videoclipul ilustrează un „worst case scenario”, (cel mai rău scenraiu posibil, n.red.), însă acesta este realist. James Hickey, profesor asociat de geofizică și vulcanologie la Universitatea din Exeter, explică:
„Deși poate părea alarmist, este o încercare de a reproduce cel mai rău scenariu, pentru a ne pregăti pentru ce e mai rău și a spera la ce e mai bun.”

Efectele cenușii vulcanice asupra sănătății și clădirilor

Potrivit specialiștilor, gazul și cenușa vulcanică au efecte multiple și devastatoare. Hickey explică:
„Cenușa este, de fapt, rocă vulcanică măcinată în bucăți extrem de ascuțite și zimțate – practic, ca sticla spartă. Poate irita ochii, nasul și gâtul, fiind deosebit de periculoasă pentru persoanele cu astm sau boli respiratorii.”

În cazul unor ploi abundente, cenușa depusă se poate transforma într-un nămol greu care ar putea prăbuși acoperișurile clădirilor, dacă acestea nu sunt suficient de rezistente. În plus, spațiul aerian ar putea fi închis, iar rețelele feroviare suspendate, paralizând complet transportul în și din Tokyo.

Inteligența Artificială, un instrument de educație pentru populație

Profesorul Hickey subliniază că riscul unei erupții imediate a Muntelui Fuji rămâne scăzut, însă utilizarea inteligenței artificiale oferă o modalitate eficientă de a educa publicul:
„Nu putem opri o erupție vulcanică. Tot ce putem face este să reducem expunerea și să întărim reziliența oamenilor și a infrastructurii din jurul vulcanului.”

În lipsa unor înregistrări foto sau video ale unei erupții anterioare a Muntelui Fuji – ultima a avut loc în 1707 – AI devine un mijloc modern de a vizualiza și înțelege impactul unui astfel de fenomen.

„Nu avem amintiri vii ale erupției din 1707. Doar picturi. Este greu să educi oamenii despre Fuji arătând imagini cu alți vulcani, precum Pinatubo sau St. Helens, pentru că publicul nu poate face mereu transferul de informație de la un context la altul.”, a adăugat Hickey.

O cultură a pregătirii pentru dezastre

Lansarea videoclipului coincide cu 26 august – Ziua de Pregătire pentru Dezastre Vulcanice în Japonia. Guvernul de la Tokyo a precizat că în prezent nu există semne imediate ale unei erupții a Muntelui Fuji, însă pregătirea pentru eventuale scenarii catastrofale rămâne o prioritate.

Japonia este renumită pentru campaniile sale educaționale și exercițiile publice dedicate pregătirii pentru dezastre, iar această inițiativă marchează un nou pas: utilizarea tehnologiilor emergente pentru a crește gradul de conștientizare și pentru a transmite mesaje de prevenție pe înțelesul publicului larg.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE