UPDATE 4: Cu o oră înainte de închiderea urnelor, surse politice din rândul unuia dintre partidele cu greutate confirmă, din datele pe care le au la dispoziție, aceeași prezență neașteptată pe poziția a doua, în cursa spre Cotroceni.
Tot potrivit informațiilor acestora, pe trei, în marja de eroare, ar fi venit din spate un alt candidat. În continuare, un nume-surpriză ar fi punctat major, ajungând în primii cinci.
Conform surselor din rândul altui partid, câștigătorul primului tur de scrutin ar fi candidatul dat drept favorit de toate sondajele din campanie.
În timp ce pentru locul al doilea s-ar da o bătălie teribilă, între minimum trei candidați, despărțiți de un procent. Dar cu același nume la conducere.
Potrivit informațiilor acestei tabere, candidatul care ar fi recuperat ecartul, în prima estimare, ar fi în afara podiumului.
Extrem de important de precizat: toate aceste estimări ale partidelor, pe baza informațiilor pe care le dețin, acoperă doar votul din interiorul granițelor, nu și alegerile din Diaspora!
UPDATE 3: Potrivit datelor pe care le au la dispoziție două dintre partidele importante implicate în alegeri, dar și informațiilor obținute de Euronews România, la această oră s-ar contura un nume-surpriză pentru al doilea tur de scrutin, din 8 decembrie 2024.
Cel puțin două surse plasează același candidat pe treapta a doua a podiumului. Una dintre ele indică, chiar, o diferență foarte mică față de cel de pe prima poziție, mult mai mică inclusiv în raport cu sondajele.
Aceleași surse politice și ale Euronews România lasă de înțeles că unul dintre partidele cu greutate ar lua în calcul o regrupare, în perioada următoare, în urma rezultatului deloc convingător pe care l-ar obține candidatul său.
În acest moment, estimările de voturi îndreptate către pozițiile doi, trei, patru și chiar cinci din clasament, conform uneia dintre tabere, indică, per ansamblu, o alegere antisistem.
UPDATE 2: Potrivit datelor pe care le au dispoziție, la această oră, două dintre partidele importante implicate în alegeri, un candidat-surpriză ar fi apărut în primii cinci. În continuare, lider ar fi politicianul cel mai bine clasat în toate sondajele din campanie.
Din ambele surse rezultă că pe locul al doilea s-ar afla același candidat. Distanța între candidații clasați pe locurile doi, trei, patru și cinci rămâne marja de eroare.
În schimb, unul dintre candidații plasat permanent între primii cinci, în cursa pentru Cotroceni, înaintea votului, are, în datele pe care le dețin partidele politice, un scor care-l plasează mai jos.
UPDATE 1: Potrivit surselor din rândul grupărilor politice implicate direct în această rundă de alegeri, favoritul sondajelor ar fi pe primul loc și în cazul estimărilor de până la această oră. Pe doi, fiecare tabără are un nume diferit, dar - din nou - la o diferență infimă în raport cu locurile trei și patru.
Știrea inițială
Surse politice, care lucrează cu una dintre cele patru case de sondaje acreditate să producă exit-poll-uri, confirmă clasarea pe primul loc a favoritului din sondajele realizate în campania electorală, la jumătatea zilei de votare.
Diferențele dintre cei trei candidați de pe locurile doi, trei și patru sunt în marja de eroare.
Estimările nu acoperă voturile din diaspora, unde, conform acelorași surse, lucrurile ar sta ușor diferit față de momentul iunie 2024, când anumite partide considerate de extremă dreapta au câștigat în majoritatea țărilor.
Surse Euronews: Cel puțin două din patru sondaje dau același candidat pe primul loc
Conform unor alte surse Euronews România, același candidat ar fi pe primul loc în cel puțin două dintre cele patru sondaje de tip exit-poll, care acoperă această rundă electorală.
În fiecare dintre aceste sondaje, pe locul al doilea ar fi un candidat diferit.
În aceleași două cercetări, diferențele dintre candidații aflați pe pozițiile 2, 3, 4 sunt - din nou - în marja de eroare.