Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului, informează AFP.
Potrivit CBS News, militarii americani se pregătesc pentru eventuale noi lovituri în cursul weekendului.
Vineri dimineață, președintele american și-a reunit cei mai apropiați consilieri pentru a discuta despre războiul în Iran, afirmă la rândul său Axios.
Nicio decizie nu a fost încă luată, potrivit CBS.
La jumătatea zilei de vineri, Donald Trump a anunțat că nu va putea participa la nunta fiului său Don Jr. și că trebuie să rămână la Washington în loc să meargă la unul dintre terenurile sale de golf, din 'motive legate de treburile statului'.
Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii din partea AFP.
Aceste informații intervin în timp ce eforturile de căutare a unei soluții diplomatice continuă. Șeful armatei pakistaneze, țară mediator în conflictul dintre Statele Unite și Iran, s-a deplasat vineri la Teheran.
De la armistițiul din 8 aprilie, Donald Trump a transmis semnale contradictorii cu privire la o posibilă reluare a ostilităților cu Teheranul. El a amenințat în repetate rânduri că va relua luptele, fără a da curs amenințărilor sale.
