Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Stoltenberg recunoaşte „provocarea logistică” pe care o presupune mentenanţa armamentului trimis în Ucraina

Publicat de: Euronews

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut joi, la forumul de securitate de la Berlin, „provocarea logistică” pe care o presupune mentenanţa armamentului trimis de aliaţi în Ucraina, invadată de Rusia la 24 februarie, şi a declarat că este „extrem de important” să se abordeze această chestiune, transmite EFE, citată de Agerpres.

Stoltenberg a subliniat că armele cu care ţările NATO sprijină Ucraina „au nevoie de muniţie şi de piese de schimb”. El a insistat că NATO nu face parte din conflict, dar ajută Ucraina să se apere de o agresiune asupra integrităţii sale teritoriale şi a reiterat că „nu va fi pace dacă agresorul câştigă”.

Stoltenberg consideră că industria europeană de armament este „fragmentată”

Secretarul general al NATO a vorbit şi despre „fragmentarea” industriei europene de armament, drept una dintre provocările cu care se confruntă membrii europeni ai NATO. Totodată, deşi le-a mulţumit ţărilor europene pentru creşterea bugetului pentru apărare, Stoltenberg a amintit că „80% din totalitatea cheltuielilor (militare ale NATO) provin de la aliaţi din afara UE”.

Şeful NATO s-a referit totodată la provocările cu care se confruntă ţările membre ale NATO în chestiuni referitoare la dependenţa externă de naţiuni cu regimuri autoritare, precum Rusia şi China.

Stoltenberg a menţionat dependenţa de gazul rusesc şi a avertizat că există o altă dependenţă, de „materiile prime critice” care provin din China. În acest context, el le-a cerut aliaţilor să nu ţină cont doar de consideraţii de tip economic atunci când evaluează acorduri comerciale cu China.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE