Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Steve Witkoff și Jared Kushner merg la Moscova cu o propunere pentru încheierea războiului din Ucraina. Duminică, întâlnire cu Zelenski la Kiev

Emisarii americani pentru negocieri de pace în Ucraina vor ajunge azi la Moscova, iar mâine se vor întâlni cu Volodimir Zelenski la Kiev.

Misiunea lor, spune chiar președintele Donald Trump, este să prezinte o propunerea pentru încheierea războiului. Negocierile vor avea loc după ce săptămâna trecut șeful CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită surpriză la Moscova.

Potrivit presei internaționale, acesta i-ar fi transmis liderului rus mai multe mesaje de la Washington privind perspectivele războiului din Ucraina, dar și eventualele consecințe în cazul unui conflict dintre NATO și Rusia.

„I-am trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner, cei doi mari negociatori. Au făcut o treabă extraordinară. Și i-am trimis să vadă dacă putem ajunge sau nu la o înțelegere. Și s-ar putea să existe o șansă bună să reușim.

Ei merg cu o propunere pentru a pune capăt războiului. Pentru că eu am încheiat opt războaie. Sper că sunteți mândri de mine. Am încheiat opt războaie. Nu primesc nicio recunoaștere pentru asta. Am încheiat opt războaie, am primit Premiul Nobel? Nu.

Nu, avem o idee pentru pace. Uitați, am soluționat opt războaie. Cele mai multe dintre ele erau, în opinia mea, mai dificile decât Rusia și Ucraina. Există o problemă de personalitate între Rusia și Ucraina. Îl aveți pe președintele Zelenski și pe președintele Putin, se urăsc cu adevărat unul pe celălalt. Știți ce înseamnă ura? Au o ură profundă, iar această ură le stă în cale.”, a declarat Donald Trump.

„Steve Witkoff și Jared Kushner vor vizita Moscova și, duminică, vor vizita Kievul. Ne pregătim pentru această vizită. Obiectivul nostru este ca vizita și negocierile cu partea americană să fie cât mai constructive și substanțiale. Trebuie să căutăm soluții reale pentru a pune capăt acestui război. Vom vedea ce propuneri au Steve și Jared și ce răspunsuri vor primi la Moscova.”, a adăugat Zelenski.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE