Statele Unite au autorizat vineri cinci mari companii petroliere, dintre care patru europene, să își reia activitățile în Venezuela, sub stricta monitorizare a Washingtonului, potrivit Agerpres.
Relansarea sectorului petrolier venezuelean sub supravegherea SUA
Într-un document publicat pe site-ul Departamentului Trezoreriei, companiile britanice BP şi Shell, compania italiană Eni şi compania spaniolă Repsol au fost autorizate să lucreze în sectorul petrolului şi gazelor din Venezuela, alături de compania americană Chevron, care a putut menţine operaţiunile acolo în baza unei derogări.
Licenţa autorizează aceste grupuri să facă afaceri cu compania naţională de petrol PDVSA şi firmele afiliate acesteia. Conform documentului, contractele vor fi guvernate de legislaţia americană, iar orice litigii vor fi soluţionate în Statele Unite.
Plăţile trebuie efectuate prin conturi aprobate de Trezoreria SUA.
O licență separată, emisă simultan, permite realizarea de noi investiții, inclusiv explorarea unor zăcăminte petroliere suplimentare sau extinderea proiectelor deja existente.
- Venezuela va redirecționa exporturi de petrol de două miliarde de dolari către SUA, în loc de China. Trump: „Banii vor fi controlați de mine”
- Fost ministru al Apărării: În Venezuela, miza reală e ținerea la distanță a Chinei și controlul asupra prețului petrolului. E pericolul principal pentru SUA, nu Rusia
După raidul militar american de la începutul lunii ianuarie, în urma căruia președintele Nicolas Maduro a fost capturat, Donald Trump a încercat să relanseze exploatarea resurselor de petrol și gaze ale Venezuelei sub control american. Trump a declarat că profiturile vor fi împărțite între cele două țări.
Secretarul său pentru Energie, Chris Wright, s-a aflat în Venezuela săptămâna aceasta, unde a promis o "creştere spectaculoasă" a producţiei de petrol.
Totodată, Departamentul Trezoreriei, care gestionează sancțiunile economice, ridică treptat embargoul impus de SUA asupra petrolului țării în 2019. Acest embargou "este practic încheiat", a declarat miercuri Wright.
De fiecare dată când relaxează restricțiile privind comerțul cu petrol venezuelean, administrația americană stabilește condiții stricte pentru a preveni ca tranzacțiile să favorizeze Rusia, Iranul, Coreea de Nord, Cuba sau China.
Chevron a fost singura companie petrolieră multinațională care și-a păstrat licența de operare în Venezuela după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă anul trecut.
Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, estimate la peste 303 miliarde de barili.
