Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat că liderii partidelor parlamentare din fosta coaliție nu au ajuns la un consens privind un viitor premier în cadrul consultărilor desfășurate luni la Palatul Cotroceni, unde „nu s-a degajat o soluție” în acest sens. De asemenea, Grindeanu a lansat critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan despre care a spus că trebuie să-și dea demisia pe motiv că în mandatul său „România continuă să aibă cea mai mare inflație din Europa - 10,4%.”

Liderul PSD a explicat că în timpul consultărilor nu s-a ajuns la un acord între liderii partidelor din fosta coaliție pentru sprijinirea unui premier.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Nu (Nu am ajuns la un consens în privința unui viitor premier. nr). Am avut discuții de aproape două ore. În prima parte, cele legate de acele legi din PNRR și de poziția PSD. Și fiecare partid în parte și-a spus punctul de vedere. În partea a doua, președintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat pozițiile, dacă există nuanțe.

Cei care și-au îngrădit foarte mult spațiul de lucru sunt cei de la PNL și USR care au acele decizii interne pe care le știți legate de o guvernare cu PSD. E treaba lor.

Poate că astăzi a fost un ton cu tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluție.

Grindeanu: Programul anti-PSD nu livrează nimic cetățenilor în afară de ură. Ura nu scade nici facturile și nici nu crește pensiile, doar îl ține pe Ilie Bolojan pe scaun

De asemenea, Grindeanu a afirmat că astăzi nu s-a discutat despre niciun nume de posibil premier.

Sorin Grindeanu, președintele PSD: INS a confirmat azi că România continuă să aibă cea mai mare inflație din Europa - 10,4%. Energia s-a scumpit cu 60%, iar benzina și motorina cu peste 22%. Avem 10 luni de cădere consecutivă a consumului, o creștere de-a dreptul exponențială a șomajului și un val nemaiîntâlnit de falimente în rândul firmelor românești - peste 70 pe zi.

De asemenea, ne împrumutăm cu aproximativ 900 de euro pe oră. În total cu 25 de miliarde de lei mai mult decât în anul 2024.

Astăzi, la consultările de la Cotroceni, nu am văzut din partea unora nicio preocupare pentru aceste lucruri. Am văzut în schimb că unii lideri de dreapta au venit cu același program anti PSD.

„PSD nu ocupă în acest moment nicio funcție în Guvern”

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Programul anti-PSD nu livrează nimic cetățenilor în afară de ură. Ura nu scade nici facturile și nici nu crește pensiile, doar îl ține pe Ilie Bolojan pe scaun.

În acest context, le-am transmis celor de la PNL și USR un fapt simplu: PSD este în Opoziție.

Poate au uitat sau nu au înțeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă în acest moment nicio funcție în Guvern.

Sorin Grindeanu: PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Strategia domnului prim-ministru demis Ilie Bolojan de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită.

În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-și rezolve problemele de integritate prin modificarea legii.

„Nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării care nici astăzi nu este pusă în transparență”

Sorin Grindeanu, președintele PSD: Nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcția publică, USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor USR-iști condamnați definitiv de ÎCCJ.

De asemenea, i-am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării care nici astăzi nu este pusă în transparență și unde consultarea cu sindicatele și patronatele a fost un simulacru.

Închei prin avertiza din nou pe cei de la PNL și USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent și la super discount companiile românești profitabile sau să facă o așa zisă digitalizare cu dedicație pentru un anumit concern străin. Acestea sunt lucruri inaccceptabile pentru PSD.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Sorin Grindeanu: Nu am ajuns la un consens în privința unui viitor premier. Nu s-a degajat o soluție la consultările de la Cotroceni