Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă nu va fi redeschis cu siguranță în primele trei săptămâni ale lunii septembrie și ar putea rămâne închis până în ultima săptămână a lunii, în funcție de evoluția debitelor Dunării și de cantitatea de precipitații, conform surselor Euronews România.
În paralel, sunt pregătite măsuri în etape pentru situația în care nivelul apei va continua să scadă, inclusiv închiderea circulației pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, potrivit surselor guvernamentale.
Reactorul 2, închis cel puțin până în ultima săptămână din septembrie
Prognoza până pe 22 septembrie nu este favorabilă. În cel mai optimist scenariu, reactorul 2 al centralei de la Cernavodă ar putea fi redeschis în ultima săptămână a lunii septembrie, dacă vor fi ploi. În primele trei săptămâni ale lunii, însă, reactorul nu va fi redeschis.
În prezent, nivelul Dunării în apropierea centralei este de 1,80 metri și este așteptat să scadă în perioada următoare.
Debitul Dunării la intrarea în țară este de 1.470 de metri cubi pe secundă și va scădea ușor în următoarele patru zile. Creșterea înregistrată în această perioadă este pusă pe seama ploilor din Austria și Slovenia.
Oltul aduce un aport redus de apă
Potrivit informațiilor furnizate de sursele guvernamentale, Oltul nu aduce un aport important la debitul Dunării, contribuția fiind de aproximativ 15 de metri cubi pe secundă.
De la Siret, Dunărea capătă un aport ceva mai mare.
Măsuri pregătite în etape
Autoritățile au pregătit măsuri care ar urma să fie aplicate etapizat, în funcție de evoluția situației.
Prima etapă presupune utilizarea unor barje și nave pe o lungime de aproximativ 600 de metri. Acestea ar urma să formeze un fel de baraj permeabil, care să permită gestionarea apei.
A doua etapă presupune închiderea canalului între gura care dă în Dunăre și zona exclusă și crearea unui lac în care apa din Dunăre să fie pompată cu ajutorul unor pompe de mare capacitate.
În acest scenariu se mizează și pe apa existentă în Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Canalul Dunăre-Marea Neagră ar putea fi închis
Dacă se va ajunge la cea de-a doua etapă, gura canalului va fi astupată, ceea ce va duce și la oprirea circulației pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Astfel, navele care vin de la Galați și care ar urma să iasă spre mare pe Canalul Dunăre-Marea Neagră ar putea folosi, în schimb, brațul Sulina, chiar dacă distanța este mai mare.
