Salinitate record în râuri după inundarea Salinei Praid. Pericolul ecologic se extinde spre Ungaria

Apa extrem de sărată după inundarea Salinei Praid continuă să omoare peștii din zonă. Salinitatea în râuri a crescut foarte mult și a devenit o amenințare și pentru vecinii ungari. În zona de impact, pe râul Corund, salinitatea se apropie de cea a Mării Negre.

Apa sărată de la Praid va ajunge și în Ungaria

Apa sărată de la Praid va ajunge în curând și în Ungaria, conform autorităților, iar țara vecină a fost deja informată. Poluarea a ajuns deja pe râurile Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș și migrează spre ieșirea din țară, la Nădlac.

Mii de pești au murit, iar animalele și plantele care se află în apropiere de râurile cu salinitate crescută riscă aceeași soartă. Autoritățile au avertizat localnicii să nu mănânce peștii afectați.

Attila Nagy, Ihtiolog: „Putem vorbi despre o mortalitate foarte mare în cazul peștilor. Sunt aceste dezastre care se văd, ca de exemplu mortalitatea la pești, și sunt anumite dezastre care nu se văd, care vor afecta atât localnicii cât și fauna, și flora, plus terenurile agricole pe termen lung și acestea nu se văd așa de ușor.”

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a spus că dacă firma care face lucrările la Corund nu respectă graficul pentru 48 de ore, va cere conducerii Salrom să rezilieze contractul. Lucrările trebuie finalizate până la 1 iulie, a spus ministrul.

În mai multe zone, apele au fost deviate în încercarea de a reducere salinitatea pe cele patru cursuri mari. Au fost făcute și evacuări controlate de debite din acumulările Bezid, Zetea și Mihoiești. Se evacuează apă și de pe râul Sebeș și, cu ajutorul motopompelor, a fost deviat pârâul Ocna pe sectorul în aval de zona perimetrului minier.

În zona de impact, la punctul de evacuare a Corundului, salinitatea este de 14 grame per litru, cu doar cu patru grame mai mică decât cea a Mării Negre. Pe cursul râului Târnava Mică, salinitatea variază între două și 3,5 grame per litru. Târnava Mare are o salinitate de 850 de miligrame per litru, iar pe Mureș, aceasta variază între 400 și 52 de grame.

Autoritățile măsoară clorurile din apă de două ori pe zi, în 14 puncte diferite. Sunt două puncte de prelevare pe Corund, opt - pe Târnava Mică. Un punct de prelevare se află și la Mihalț, pe râul Târnava Mare, și încă trei puncte, pe râul Mureș. În patru localități din Mureș, oamenii au rămas fără apă potabilă din cauza salinității.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE