Ministrul Economiei a declarat la Euronews România că pot exista și salarii de 30.000 de lei net pentru specialiștii IT care pot fi cooptați în proiecte de digitalizare a instituțiilor de stat, cum este cel al cloud-ului guvernamental. Radu Miruță a explicat că aceste angajări pot fi făcute cu ajutorul fondurilor europene, chiar dacă Guvernul a aplicat măsurile de austeritate.
Invitat la emisiunea „Vocile care contează”, ministrul Economiei a vorbit despre proiectele de digitalizare a instituțiilor guvernamentale din România cu ajutorul fondurilor europene.
„Sunt bani europeni ăștia. S-au pierdut pentru că se puteau să se facă demult angajările astea și nu s-au angajat. Statul ar fi putut avea 17 oameni cu salarii foarte mari care să livreze ceva pe zona de digitalizare și a pierdut acești bani. Nu sunt de la bugetul de stat. Sunt niște bani europeni pentru că s-a înțeles la Comisia Europeană că nu poți face digitalizare în țara asta cu niște oameni care câștigă 3.000 de lei”, a afirmat Radu Miruță, la Euronews România.
Întrebat cum poate justifica faptul că un IT-ist poate fi mai bine plătit decât un ministru, Miruță a menționat că piața justifică acest lucru și a dat exemplu că un IT-ist implicat în proiecte de digitalizare guvernamentală poate câștiga și 30.000 de lei net.
„Nu justific eu. Justifică piața. Un ministru dacă nu mai este mâine, pe unii dintre ei nu îi angajează nimeni. Pe un inginer software, vezi de la ce bani îl muți ca să vină la tine. E cerere și ofertă.
Sunt salarii în această echipă și de 30.000 de lei net, ceea ce este o sumă de bani pentru statul român frumușică.
Oamenii pentru aceleași poziții câștigă mai mult decât atât în mediul privat. E adevărat, dar sunt diverse lucruri care se potrivesc fiecărei persoane, avantaje și dezavantaje pe care și le apreciază fiecare om”, a mai spus ministrul Economiei.
Radu Miruță vrea automatizarea procedurilor repetitive din Guvern. „Nu exista nicio chestie de automatizare până acum”
„Cert este că este nevoie de acest lucru. Apropo de proiectul acela pe care l-am pornit cu robotizarea proceselor repetitive din instituțiile statului. S-au făcut niște pași. Până acum am identificat 437 de procese repetitive în Guvernul României care vor fi automatizate.
Sunt niște pași fantastici. Nu exista nicio chestie de automatizare până acum. Se lucrează. În august 2026 vom vedea care este rezultatul unei analize”, a mai spus Radu Miruță, la Euronews România.
El a explicat că există un conglomerat de firme care lucrează la acest proiect.
„Pe mine nu mă interesează să automatizăm un proces de depunere a unei petiții, dar poate un proces de recalculare automată a pensiilor e ceva ce contează. Poate un proces de răspuns automat când depui o solicitare la Agenția pentru protecția Mediului să primești o autorizație e ceva ce contează.
Poate că un decont automat, calculat la Tva, e ceva ce contează. Printre ele sunt și aceste lucruri”, a explicat el.
