O rachetă balistică de fabricație nord-coreeană lansată de Rusia asupra capitalei ucrainene Kiev în atacul din noaptea de miercuri spre joi avea și componente fabricate de companii americane, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
'Racheta care a ucis civili la Kiev conținea cel puțin 116 componente provenite din alte țări, majoritatea fiind, din păcate, fabricate de companii americane', a scris președintele ucrainean pe Telegram, folosind acest argument pentru a cere creșterea presiunii prin sancțiuni asupra Rusiei și Coreei de Nord. 'Lipsa presiunii suficiente asupra Rusiei îi permite acesteia să importe astfel de rachete și alte arme și să le folosească aici, în Europa', a insistat Zelenski.
În perioada scursă la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 2022, Kievul a afirmat de mai multe ori că a găsit componente din SUA și din alte țări occidentale în munițiile utilizate de Moscova și pe care autoritățile ucrainene le listează pe un website.
Ucraina și administrația americană a fostului președinte Joe Biden au acuzat în special China că susține indirect industria militară rusă prin vânzarea de diferite piese, componente și echipamente, inclusiv componente de microelectronică.
Regatul Unit a anunțat joi interzicerea exportului către Rusia de controllere pentru jocuri video, motivând că acestea ar putea fi folosite pentru pilotarea dronelor, interdicția vizând de asemenea circuite electronice și alte componente care ar putea fi utilizate în sistemele de armament rusești.
Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste o sută rănite în atacul rusesc cu rachete desfășurat în noaptea de miercuri spre joi asupra Kievului, potrivit autorităților ucrainene. Potrivit Rusiei, atacul a țintit obiective militare, printre care a menționat infrastructuri ale aviației militare ucrainene și ale producției de rachete, tancuri și muniții. Conform autorităților ucrainene, majoritatea victimelor acestui atac au fost provocate de o rachetă balistică nord-coreeană KN-23 (KN-23A) care a lovit o clădire rezidențială.