Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Rusia retrage drepturile cetățenilor aflați în străinătate printr-o nouă lege amplă împotriva „trădătorilor”

Parlamentul Rusiei a adoptat miercuri o lege care va priva cetățenii ruși aflați în străinătate și urmăriți penal în țară din motive politice de drepturile asupra proprietăților, de accesul la conturile bancare și de serviciile consulare. Potrivit unor juriști, măsurile echivalează, în fapt, cu retragerea cetățeniei, transmite Euronews.com.

Ce prevede noua lege adoptată de Duma de Stat

Duma de Stat a aprobat proiectul de lege simultan în a doua și a treia lectură. Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, nu a ascuns cine este vizat de această lege.

„Vorbim despre cei care fac rău țării noastre. Despre extremiști, despre trădători ai patriei. Despre cei care, ani la rând, au încercat să facă tot posibilul pentru a distruge statul nostru. Despre cei care justifică nazismul și îi insultă pe soldații și ofițerii noștri, ascunzându-se în același timp de pedeapsă în alte state”, a declarat acesta înainte de vot.

Potrivit noii legislații, cetățenii ruși aflați în străinătate care se sustrag urmăririi penale în Rusia vor fi supuși unui set amplu de restricții în țară: conturile bancare le vor fi înghețate, nu își vor putea vinde proprietățile sau vehiculele, licențele și acreditările le vor fi suspendate, accesul la aplicațiile bancare va fi blocat, iar serviciile de stat și cele consulare le vor fi refuzate. Acestea includ inclusiv dreptul de a obține un pașaport internațional sau de a autentifica documente precum testamente și procuri.

Legea se aplică și cetățenilor ruși care au fost deja sancționați administrativ pentru încălcarea legislației privind „agenții străini”, pentru apeluri la impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei, pentru îndemnuri la încălcarea integrității teritoriale a țării, pentru discreditarea forțelor armate sau pentru implicarea în organizații desemnate de autoritățile ruse drept „indezirabile”.

Legea va intra în vigoare imediat după publicarea oficială, fără o perioadă de tranziție.

Rusia își extinde legislația împotriva disidenței

Legea adoptată miercuri este cea mai recentă dintr-o serie de măsuri prin care Rusia și-a extins cadrul legislativ pentru reprimarea disidenței, proces început înainte de invazia pe scară largă a Ucrainei, dar accelerat semnificativ după februarie 2022.

În prima săptămână a invaziei, Duma de Stat a adoptat, la interval de doar câteva zile, două legi-cheie.

Prima incriminează răspândirea a ceea ce autoritățile consideră a fi „informații false, cunoscute ca atare” despre forțele armate, infracțiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare. A doua transformă în infracțiune „discreditarea” armatei, pedeapsa putând ajunge la până la cinci ani de închisoare chiar și pentru persoanele aflate la prima abatere.

În același timp, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia a cerut instituțiilor de presă să nu mai folosească termenii „război”, „invazie” sau „asalt”, măsură care a dus la închiderea sau suspendarea voluntară a celor mai multe dintre instituțiile media independente rămase în țară.

Legea privind „agenții străini”, adoptată inițial în 2012, a fost modificată în repetate rânduri după 2022, astfel încât autoritățile să poată desemna drept „agenți străini” și persoane fizice, nu doar organizații. Acest statut implică restricții extinse privind viața publică, accesul la servicii bancare și posibilitatea de a călători.

Până la jumătatea anului 2025, autoritățile ruse blocaseră peste 25.000 de site-uri, cifră care reprezintă doar o parte din totalul conținutului eliminat de la începutul invaziei pe scară largă din februarie 2022.

Estimările privind numărul rușilor care au părăsit țara în primul an după declanșarea invaziei variază între 500.000 și peste un milion de persoane. Legea adoptată miercuri urmărește să extindă controlul statului și asupra acestei categorii de cetățeni.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Rusia retrage drepturile cetățenilor aflați în străinătate printr-o nouă lege amplă împotriva „trădătorilor”