Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat, marți seară, în direct la Euronews România, că Ministerul Afacerilor Externe derulează o amplă evaluare a patrimoniului statului român din afara țării. Potrivit acesteia, analiza a arătat că România poate economisi peste 5 milioane de euro anual dacă renovează clădirile pe care le deține în străinătate și renunță la plata unor chirii care nu mai sunt justificate.
Ministra a precizat că demersul nu reprezintă un audit extern, ci o verificare inițiată de minister pentru o mai bună administrare a patrimoniului.
„Nu vorbim de o verificare externă, ci de propria noastră decizie, în dreptul responsabilității noastre de a gestiona patrimoniul României, de a pune lucrurile la punct, în bună ordine. Am actualizat valoarea de inventar (...) ca să putem să avem în evidențe tocmai ce avem și în realitate”, a declarat Oana Țoiu, la Euronews România.
Potrivit acesteia, Ministerul Afacerilor Externe administrează în prezent 123 de clădiri și 77 de terenuri aflate în proprietatea statului român în afara țării, iar valoarea totală a patrimoniului depășește 4 miliarde.
Oana Țoiu: „Putem salva peste 5 milioane de euro anual”
Șefa diplomației române a afirmat că evaluarea patrimoniului a evidențiat posibilitatea unor economii importante la bugetul de stat, dacă vor fi renovate clădirile aflate în proprietatea României și vor fi eliminate costurile cu chiriile.
„Am realizat în această evaluare că avem o șansă de a salva din banii publici chiar și peste 5 milioane de euro anual, dacă în țările în care avem clădirile noastre facem proiectele necesare pentru renovare. Avem câteva locuri foarte importante pentru România și foarte scumpe pe piața imobiliară, unde clădirile nu au fost renovate la timp și au trebuit să fie închise”, a declarat ministra.
Ambasada din Washington urmează să fie renovată
Oana Țoiu a explicat că unul dintre proiectele prioritare este renovarea clădirii deținute de statul român la Washington, unde în prezent atât ambasada, cât și reședința sunt în spații închiriate.
„Avem o clădire proprietatea statului român, unde inclusiv autoritățile din Washington ne-au semnalat de-a lungul timpului că sunt probleme dacă nu este renovată. În acest moment a fost deschisă licitația pentru etapa de proiectare, design, pentru a putea să renovăm clădirea. Pe de o parte este diferit când ești în clădirea ta, iar pe de altă parte este o modalitate de a salva în timp din banii de chirie”, a afirmat Oana Țoiu.
Ea a adăugat că proiecte similare sunt pregătite și pentru alte reprezentanțe diplomatice, inclusiv la Bruxelles, precum și pentru deschiderea unor noi consulate la Cagliari și Belfast.
Contractele de chirie din Libia, reziliate după 13 ani fără activitate
Ministra Afacerilor Externe a anunțat că MAE a decis încetarea contractelor de chirie pentru ambasada și reședința din Libia, unde România nu mai are personal diplomatic prezent din 2014.
„Am identificat, de exemplu, în Libia, că aveam contract de chirie atât pentru ambasadă, cât și pentru reședință, însă noi nu mai avem echipă în teren acolo din 2014. Am decis închiderea acestor contracte. Practic, în ultimii 13 ani au fost plătite, adunat, sume de peste 400.000 de dolari”, a declarat Oana Țoiu.
Ea a precizat că menținerea unor sedii închiriate poate fi justificată pentru o perioadă în cazul unor state afectate de conflicte, însă a apreciat că în cazul Libiei durata a fost prea mare.
„În momentul în care ai o situație cu risc crescut într-o țară, nu închizi imediat chiriile. Aștepți să vezi ce se întâmplă, speranța este să te poți întoarce cu echipa într-un timp rezonabil. Evident, 12 ani e prea mult din acest punct de vedere. Asta nu înseamnă că nu intenționăm ca, atunci când situația de securitate o va permite, să ne întoarcem acolo cu echipa de diplomați”, a spus ministra.
Oana Țoiu a mai afirmat că ministerul verifică și situația unor proprietăți ale statului român închiriate unor persoane fizice sau juridice, în cazurile în care chiria nu a mai fost achitată de mai mulți ani.
„Există o situație diferită, a unor proprietăți ale statului român care au fost închiriate altor persoane. Am transmis deciziile de reziliere a acelor contracte unde doi sau trei ani de zile nu au mai fost plătite chiriile respective”, a declarat Oana Țoiu.
