România condamnă încălcarea spațiului aerian al NATO de către aparatele de zbor rusești. Acesta este mesajul transmis de șeful diplomației de la București la reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
Ședința a avut loc la cererea Estoniei, în urma incursiunilor avioanelor Moscovei deasupra țării. Oana Țoiu a mai transmis că aceste gesturi reprezintă o provocare pentru pacea mondială.
„Rusia a încălcat în repetate rânduri spațiul aerian suveran al țărilor europene. Acum vorbim despre Estonia. Săptămâna trecută a fost România. Înainte de asta, Polonia.
Astăzi, vorbesc în numele României. Suntem țara cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina dintre toți vecinii săi pașnici.
Și suntem una dintre țările al cărei spațiu aerian suveran a fost testat de Rusia în diverse ocazii de la începutul războiului său de agresiune împotriva Ucrainei.
În același timp, războiul declanșat de Rusia ar putea afecta securitatea în Marea Neagră. Cu excepția cazului în care, împreună cu vecinii noștri, împreună cu partenerii noștri internaționali, investim în instrumente de apărare și de avertizare timpurie, cum ar fi o abordare comună a securității maritime atât în cadrul UE, între participanții la Marea Neagră, cât și în cadrul NATO.”, a declarat Oana Țoiu.