România ajută Spania în lupta cu incendiile de pădure. 51 de pompieri vor fi trimiși pentru a-i sprijini pe spanioli

Guvernul a anunțat miercuri că țara noastră va oferi sprijin internațional pentru stingerea incendiilor de pădure din Regatul Spaniei, ca răspuns la solicitarea transmisă de autoritățile spaniole pe 17 august 2025, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă. Incendiile care devastează Spania au pârjolit 30.000 de hectare suplimentare în 24 de ore, chiar dacă încheierea valului de căldură care a lovit țara aduce speranțe privind o ameliorare a situației.

51 de pompieri români vor merge în Spania pentru combaterea incendiilor de pădure

„Ca urmare a solicitării transmise de autoritățile din Regatul Spaniei, în data de 17 august 2025, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, România acordă sprijin internațional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară.

În baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență și aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, România va trimite un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate.”, informează Departamentul pentru Situații de Urgență.

Transportul echipei de intervenție va fi realizat joi cu sprijinul Forțelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

„Misiunea colegilor noștri se va desfășura pe teritoriul Spaniei, în orașul Jarilla (provincia Cáceres din comunitatea Extremadura). Cheltuielile necesare desfășurării acestei misiuni urmează a fi acoperite din fonduri europene, conform Regulamentului Protecției Civile Europene.

Prin această misiune, România își reafirmă solidaritatea și angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situațiilor de urgență de mare amploare.”, se mai arată în comunicat.

Circa 373.000 de hectare au ars până marți dimineață în Spania de la începutul anului. De la debutul înregistrărilor EFFIS, în 2006, este vorba despre cel mai grav an pentru Spania în ceea ce privește suprafața pârjolită, superioară precedentului record stabilit în 2022 (306.000 hectare arse).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE