Cornel Ilie, managerul interimar al MNIR, a declarat în direct pentru Euronews România că restaurarea Coifului de la Coțofenești va începe după 3 mai, odată cu încheierea expunerii temporare de la Muzeul Național de Istorie.
Acesta a explicat că piesa necesită doar intervenții minime și că lucrările vor fi realizate de specialiștii muzeului, în colaborare cu alți experți, astfel încât restaurarea să fie dusă la bun sfârșit în cele mai bune condiții.
Cornel Ilie, managerul interimar al MNIR: „Coiful în sine, pentru că brățările nu au nevoie de intervenții de restaurare, coiful va fi restaurat de către specialiști ai Muzeului Național de Istorie al României. Avem oameni foarte bine pregătiți care vor reuși să facă fără nicio problemă față acestei provocări. Există câteva deteriorări, în sensul că este puțin deformat și faptul că s-a desprins o bucată pe urmă veche de restaurare, dar, repet, nu sunt lucruri pe care să nu le putem gestiona și pe care să nu le putem rezolva cu specialiștii muzeului și sigur vom colabora și cu alți specialiști pentru a găsi cele mai adecvate căi și metode de a aduce restaurare la bun sfârșit”.
Așteptarea a fost atât de lungă, și pentru noi de la muzeu atât de grea. Foarte multă lume, ați văzut, că a fost foarte supărată atunci când s-a întâmplat evenimentul nefericit din Olanda. Noi am vrut să-l expunem așa tocmai pentru că acum această formă în care se află coiful face parte din istoria obiectului și am considerat că după atâta așteptare, după atâta interes, ar fi bine să îl prezentăm în această formă pentru o perioadă scurtă de timp, ca să răspundem și acestei nevoi a publicului de a vedea obiectele după ce au fost recuperate”.
Restaurarea Coifului de la Coțofenești nu poate fi grăbită
Managerul Muzeului Național de Istorie a subliniat că, deși lucrările nu ar trebui să dureze foarte mult, procesul nu poate fi grăbit din motive profesionale și de metodologie. Totuși, după finalizarea restaurării, Cornel Ilie a precizat că obiectul ar putea fi inclus în noi evenimente organizate la muzeu sau în țară.
Cornel Ilie, managerul interimar al MNIR: „Nu pot să dau acum un termen exact, pentru că trebuie făcută o procedură foarte bine pusă la punct. Sigur, eu am încrederea că procesul de restaurare nu va dura mult, dar indiferent ce se va întâmpla, acest proces nu poate fi grăbit, dincolo de ceea ce ne impune profesia, ceea ce ne impune metodologia de restaurare. Dar, eu am convingerea că nu va dura mult și acest obiect va reintra în expunerea permanentă a tezaurului istoric și apoi ne vom putea gândi și la alte evenimente la muzeu sau în țară cu acest obiect”.
