Reacția Kremlinului după ce Trump a spus că Putin a înnebunit complet: E un moment asociat cu o supraîncărcare emoțională

Kremlinul a transmis luni că Vladimir Putin apără Rusia, în contextul în care președintele american Donald Trump l-a acuzat pe omologul său rus că a „înnebunit complet”, după atacurile sângeroase rusești împotriva Ucrainei.

Administrația prezidențială rusă a pus afirmațiile liderului de la Casa Albă pe seama unei „reacții emoționale”, notează agenția France Presse, citată de Agerpres.

„Președintele Putin face tot ceea ce este necesar pentru a asigura securitatea Rusiei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Dmitri Peskov a calificat aceste lovituri drept măsuri de „ripostă” la atacurile ucrainene împotriva teritoriului rus.

Dmitri Peskov, despre negocierile Rusia - Ucraina: Suntem recunoscători americanilor

Washingtonul a depus „eforturi foarte mari” pentru a începe discuțiile Moscova-Kiev, ceea ce implică o „supraîncărcare emoțională”, a spus Peskov, potrivit agenției de presă rusă TASS.

„Desigur, începutul procesului de negocieri, pentru care partea americană a depus eforturi considerabile, este o realizare foarte importantă. Suntem recunoscători americanilor și personal președintelui Trump pentru asistența acordată în organizarea și lansarea procesului de negocieri.

Acesta este un moment foarte important, asociat cu o supraîncărcare emoțională a absolut tuturor și cu reacții emoționale. Monitorizăm îndeaproape toate reacțiile”, a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Trump despre Putin: „Ceva s-a întâmplat cu el. A înnebunit complet

Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în a doua zi de atacuri masive ale Rusiei împotriva Ucrainei, că Vladimir Putin a „înnebunit complet” și a spus că analizează noi sancțiuni împotriva Moscovei, cu toate că l-a criticat și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Ceva s-a întâmplat cu el (Putin). A înnebunit complet!”, a precizat Trump despre președintele rus pe rețeaua sa socială Truth Social.

Într-un atac masiv, Rusia a bombardat orașe ucrainene și alte ținte cu cel puțin 367 de drone și rachete în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, omorând cel puțin 12 persoane, inclusiv trei copii în regiunea nordica Jitomir, au declarat oficiali ucraineni.

„Întotdeauna am spus că el vrea toată Ucraina, nu doar o parte din ea, și poate că asta dovedește că este adevărat, dar dacă o va face, aceasta va duce la prăbușirea Rusiei!', a precizat Donald Trump în mesajul său.

Trump l-a criticat, de asemenea, pe Zelenski, postând că liderul ucrainean „nu face nicio favoare țării sale vorbind așa cum o face”.

„Tot ce îi iese din gură provoacă probleme, nu-mi place și ar fi bine să înceteze”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a făcut referire la o declarație a lui Zelenski potrivit căreia lipsa de reacție a SUA la loviturile rusești sângeroase nu face decât să-l încurajeze pe Putin.

Forțele aeriene ucrainene au transmis că Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni 355 de drone și nouă rachete de croazieră împotriva Ucrainei, o salvă uriașă care, potrivit purtătorului de cuvânt al forțelor aeriene, reprezintă cel mai mare atac cu drone al Rusiei de la începutul invaziei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE