România a primit acordul oficial din partea Guvernului Statelor Unite pentru a putea reporni rafinăria Petrotel de la Ploiești, după ce a fost aplicată o derogare de la sancțiunile aplicate companiei ruse Lukoil. Rafinăria ar urma să redevină operațională în aproximativ 45 de zile, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, potrivit Antena 3 CNN.
„Am primit confirmarea oficială din partea Guvernului american pentru derogarea de la sancțiunile împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel”, a declarat ministrul Energiei, potrivit sursei citate.
Bogdan Ivan a explicat că rafinăria Petrotel de la Ploiești va putea să funcționeze din nou în 45 de zile pentru a produce motorină, benzină și kerosen pentru România. Reluarea activității va avea un impact major asupra pieței de carburanți.
Ministrul Energiei a explicat că această rafinărie va acoperi „21% din producția României”.
„Reprezintă un principal element al stabilizării pieței de carburanți din România”, a menționat el.
Ivan a precizat că doar România și Germania au reușit să obțină o astfel de derogare.
Prețuri mai mici la carburanți prin repornirea rafinăriei Petrotel Lukoil
Bogdan Ivan a reamintit că nu România nu se numără printre țările care depind de importurile de carburanți. Prin repornirea rafinăriei de la Ploiești, România își va putea produce „toată benzina pe care o consumă și peste 60% din motorină, dar și tot combustibilul din aviație de care avem nevoie”, a afirmat ministrul.
Acest lucru se va traduce și stabilizarea pieței carburanților.
„Vom avea prețuri mai mici decât în întreaga regiune”, a mai precizat Ivan, potrivit sursei citate.
De asemenea, ministrul Energiei a dat asigurări că prin repornirea rafinăriei Petrotel nu va fi folosit „niciun gram de petrol rusesc”.
SUA a extins termenul limită prin care Lukoil își poate vinde benzinăriile din străinătate
Administraţia Trump a extins până în 29 octombrie termenul limită pentru ca Lukoil să-şi vândă benzinăriile din străinătate, se arată într-un comunicat publicat marţi pe site-ul Trezoreriei SUA, conform Reuters.
Lukoil are aproximativ 2.000 de benzinării în Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, America de Nord şi de Sud. Lukoil este unul din principalii comercianţi cu amănuntul de carburanţi din Republica Moldova şi Bulgaria şi operează aproximativ 600 de benzinării în Turcia şi peste 300 în România, potrivit Agerpres.
Lukoil a fost inclusă pe lista entităţilor sancţionate de SUA în octombrie 2025, ceea ce a atras interesul potenţialilor cumpărători pentru activele internaţionale ale gigantului petrolier rus, estimate la 22 miliarde de dolari.
De asemenea, Trezoreria SUA a emis o licenţă care permite anumite tranzacţii cu rafinăriile Lukoil din Bulgaria, inclusiv Lukoil Neftohim Burgas JSC.
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a informat anul trecut că banii proveniţi din orice vânzare a activelor Lukoil vor trebui plasaţi într-un cont aflat sub jurisdicţia SUA, fondurile urmând să fie îngheţate până la ridicarea sancţiunilor împotriva Lukoil.
Pierderile nete înregistrate anul trecut de Lukoil, calculate conform standardelor financiare internaţionale, s-au ridicat la 1.059 miliarde de ruble (12,386 miliarde de dolari) din cauza sancţiunilor impuse de administraţia Trump.
Este vorba de o diferenţă colosală faţă de rezultatele din 2024, când compania petrolieră rusească a închis anul cu un profit net de 851,5 miliarde de ruble (9,959 miliarde de dolari).
Veniturile Lukoil au scăzut anul trecut până la 3.767 miliarde de ruble (44,057 miliarde de dolari), de la 4.420 miliarde de ruble (51,695 miliarde de dolari) în 2024.
Schimbarea dinamicii s-a datorat sancţiunilor americane împotriva marilor companii petroliere ruse, care obligă Lukoil să îşi vândă activele din străinătate.
