Trei sferturi de țară se află sub coduri galbene și portocalii de viscol, ploi și polei. Mii de oameni au rămas fără electricitate și mai multe drumuri sunt blocate.
Raed Arafat a anunțat care sunt județele cele mai afectate de vremea nefavorabilă
Ministerul de Interne a convocat Comandamentul de iarnă, iar la finalul acestei întâlniri, secretarul de stat Raed Arafat a organizat o conferință de presă. El a anunţat că 10.000 de persoane, în judeţul Alba şi 5.000, în judeţul Hunedoara, nu au curent electric din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. În județul Alba a mai fost o problemă: 8.000 de persoane nu au avut apă după ce a fost întreruptă furnizarea cu energie electrică. Șeful DSU a precizat că această problemă a fost rezolvată.
„Din fericire, putem să spunem că situaţii foarte grave sau situaţii grave, ca şi impact al efectelor meteo, n-au avut loc, situaţia a fost sub control, dar unele judeţe au fost, totuşi, afectate mai mult, mai ales pe partea de furnizare a curentului electric şi în unele zone din judeţul Alba, a apei”, a spus secretarul de stat, Raed Arafat.
Șeful DSU a explicat că în județul Hunedoara au fost probleme și cu furnizarea energiei electrice.
„Putem să spunem că am ajuns la un moment la peste 90.000 de utilizatori fără curent, dar cifra este în scădere. Deci, pot să dau doar exemplul judeţului Alba, care de la 43.000 iniţial fără curent, acum 15 minute discutând cu inspectorul şef şi în timpul videoconferinţei, suntem la acest moment la 10.000 fără furnizare de curent electric.
În judeţul Hunedoara ne-au comunicat în timpul videoconferinţei că există în jur la 5.000 de persoane fără curent electric”, a mai precizat Arafat.
- 36 de județe sunt afectate de vreme rea, iar situația se poate modifica în funcție de avertizările meteorologilor.
Ce măsuri au luat autoritățile
Secretatul de stat a precizat și ce măsuri s-au luat pentru ajutarea populației și remedierea situație.
„Pe lângă generatoarele puse la dispoziţie de compania de electricitate care furnizează curentul electric în zona respectivă, s-au trimis generatoare de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din judeţele limitrofe, şi care o parte din ele încă asigură furnizarea curentului electric în unele comune, până la remedierea problemei de întrerupere.
Firele electrice s-au întrerupt, mai ales în zonele muntoase, în zonele de pădure, şi care necesită timp mai mult şi este o activitate îngreunată”, a subliniat Arafat.
