Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Qatargate: Eurodeputata Maria Arena a demisionat de la conducerea Subcomisiei pentru drepturile omului din PE

Eurodeputata socialistă belgiană Maria Arena şi-a anunţat miercuri decizia de a demisiona de la conducerea Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) din Parlamentul European, din care se retrăsese temporar în decembrie, după izbucnirea scandalului de corupţie denumit Qatargate şi în care foşti şi actuali oficiali ai legislativului european sunt suspectaţi că au luat mită de la autorităţile de la Doha, transmite EFE, citată de Agerpres.

Arena nu a fost convocată de justiţia belgiană în această speţă, dar numele ei a fost menţionat constant în presă, pentru contactele ei cu presupusul creier al complotului de corupţie, fostul eurodeputat italian şi fondator al organizaţiei neguvernamentale Fight Impunity, Pier Antonio Panzeri, care a prezidat în trecut aceeaşi subcomisie din PE.

„Autorităţile belgiene nu au solicitat ridicarea imunităţii mele parlamentare; nici biroul şi nici domiciliul meu nu au fost percheziţionate şi nu am fost implicată în niciun fel de către justiţie”, a reiterat miercuri, în apărarea sa, Arena, într-un comunicat de presă.

Spre deosebire de colegul său de partid, eurodeputatul socialist belgian Marc Tarabella, care este investigat, pe numele Mariei Arena nu a fost formulată nicio cerere de suspendare a imunităţii parlamentare.

Subcomisia pentru drepturile omului, punct central al presupusei mite

Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European apare ca punct central al presupusei mite pe care unele ţări, precum Qatarul, Marocul şi Mauritania, le-ar fi plătit în schimbul prezumtivului lor amestec în deciziile legislativului european, potrivit datelor anchetei judiciare care au ajuns în presă.

În aşa-numita anchetă Qatargate a autorităţilor belgiene, patru persoane au fost acuzate până acum de corupţie, spălare de bani şi participare la o organizaţie criminală, iar trei dintre ele au legături apropiate cu această subcomisie.

Este vorba despre deja menţionatul Panzeri, despre asistentul său Francesco Giorgi, tot italian şi care lucra până recent pentru unul dintre actualii membri ai subcomisiei, şi despre partenera de viaţă a lui Giorgi, Eva Kaili, eurodeputată social-democrată elenă care a fost destituită din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European după apariţia acuzaţiilor. Toţi trei au fost arestaţi preventiv.

Mai există o patra persoană reţinută şi aflată în spatele gratiilor pentru aceleaşi capete de acuzare preliminare şi care are legături cu această subcomisie. Este vorba despre italianul Niccolo Figa-Talamanca, secretar general al organizaţiei neguvernamentale No Peace Without Justice.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE