Putin și Trump au discutat la telefon despre tensiunile din Orientul Mijlociu. Netanyahu: Avioanele noastre vor fi pe cerul Iranului

”În viitorul foarte apropiat, veți vedea avioane israeliene pe cerul Teheranului”. Este cel mai recent avertisment lansat de premierul Benjamin Netanyahu. În replică, președintele Iranului a spus că armata sa va riposta puternic.

În același timp, Teheranul a anunțat că se retrage din negocierile cu americanii, negocieri care urmau să aibă loc azi la Oman. Iranul acuză Statele Unite că susțin ofensiva militară a Israelului.

Explozii s-au auzit la Tel Aviv, Ierusalim și Teheran după ce Iranul a lansat valuri de rachete ca represalii la loviturile israeliene care au vizat vineri programul nuclear al Iranului.

Presa israeliană vorbește de cel puțin trei morți și peste 100 de răniți, în urma represaliilor iraniene.

La rândul lor, forțele israeliene au continuat loviturile. În ultimele 24 de ore, acestea spun că au lovit peste 150 de ținte, inclusiv un sit nuclear. Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat că operațiunea Rising Lion va continua în forță.

„Am deschis o cale către Teheran. În viitorul foarte apropiat, veți vedea avioane ale Forțelor Aeriene israeliene pe cerul Teheranului, vom lovi fiecare sit și fiecare țintă a regimului ayatolahilor, iar ceea ce au simțit până acum nu este nimic în comparație cu ceea ce vor simți sub influența forțelor noastre în zilele următoare.”, a declarat Netanyahu.

Netanyahu a mai sugerat că ar avea sprijin internațional.

Iranul a amenințat Marea Britanie, SUA și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă ajută Israelul, relatează presa internațională.

„Cetățenii americani nu ar trebui să călătorească în Iran din niciun motiv și ar trebui să părăsească Iranul imediat dacă se află acolo. Cetățenii americani care nu sunt în măsură să părăsească Iranul trebuie să fie pregătiți să se adăpostească la fața locului pentru perioade îndelungate. Guvernul Statelor Unite nu are relații diplomatice sau consulare cu Republica Islamică Iran. Guvernul elvețian, acționând prin intermediul ambasadei sale din Teheran, servește drept putere protectoare pentru interesele Statelor Unite în Iran. Începând de sâmbătă, 14 iunie, spațiul aerian iranian rămâne închis. Cetățenii americani care doresc să părăsească Iranul pe calea aerului trebuie să confirme planurile de călătorie cu companiile lor aeriene.

Pentru cetățenii americani care doresc să părăsească Iranul pe cale terestră prin frontiera armeană: Începând de sâmbătă, 14 iunie, frontiera terestră cu Armenia (Agarak) este deschisă.

Pentru cetățenii americani care doresc să părăsească Iranul pe cale terestră prin frontiera turcă:

Începând de sâmbătă, 14 iunie, guvernul turc raportează că frontierele terestre cu Turcia (Gürbulak, Kapiköy, Esendere) sunt deschise. Cu toate acestea, guvernul iranian ar putea restricționa trecerea acestei frontiere de către cetățenii care nu sunt din Turcia. Zborurile din estul Turciei sunt raportate ca având o disponibilitate limitată.

Pentru cetățenii americani care doresc să părăsească Iranul pe cale terestră prin frontiera cu Azerbaidjan:

Frontierele terestre ale Azerbaidjanului rămân închise, dar cetățenii americani ar putea intra în Azerbaidjan pe la punctul de trecere a frontierei Astara la 15 iunie, cu o autorizație specială. Cetățenii americani au nevoie de aprobarea guvernului din Azerbaidjan înainte de a merge la frontieră. Ambasada SUA la Baku trebuie să faciliteze acest lucru.”, se arată în mesajul Departamentului de stat al SUA pentru afaceri consulare.

În același timp, Teheranul ar lua în calcul închiderea strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea este o rută cheie pentru transportul de petrol și gaze naturale lichefiate. Piețele financiare au reacționat deja în scădere la escaladarea tensiunilor dintre Israel și Iran.

Vineri Israelul a bombardat instalații nucleare, baze militare și centrele de comandă ale armatei iraniene. Aproape 80 de oameni au murit, inclusiv conducerea armatei iraniene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE