Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

PSD discută pașii după retragerea sprijinului pentru Guvern. Radu Marinescu: „N-am scris demisia”

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că nu și-a redactat demisia, în contextul deciziei PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului liberal Ilie Bolojan, precizând că în partid continuă discuțiile privind pașii următori.

„N-am scris demisia, nu cred că trebuie să discutăm în termeni de ultimatum”, a afirmat Radu Marinescu, subliniind că PSD și-a exprimat poziția în urma unei consultări interne largi.

El a adăugat că decizia social-democraților nu înseamnă o renunțare la responsabilitatea guvernării, ci dorința ca formațiunea să fie respectată în cadrul coaliției.

Partidul Social Democrat este partidul cel mai mare din această coaliție. Nu a spus niciodată că se derobează de responsabilitatea guvernării, dar a spus că, atât timp cât are o identitate politică, aceasta trebuie respectată”, a mai declarat ministrul Justiției.

În paralel, potrivit unor surse social-democrate, Biroul Permanent Național al PSD urmează să se reunească miercuri, de la ora 14:00, într-o ședință online, pentru a stabili pașii politici ai partidului și conduita miniștrilor din Guvern.

Decizia vine după ce PSD a anunțat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, situație care pune presiune pe actuala formulă de guvernare și deschide mai multe scenarii privind restructurarea Executivului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews