Ministrul Mediului vrea să crească semnificativ amenzile pentru hrănirea animalelor sălbatice. Ea a spus că lucrează la un astfel de proiect.
Asta în condițiile în care acum nu există în lege o referire precisă prin care să se interzică acest lucru. Ministra Mediului a mai spus că ar putea fi instalate și sisteme video de supraveghere în zonele cu risc.
Buzoianu menționează că ultimul recensământ arată că avem între 10.000 şi 12.000 de urşi, în condiţiile în care numărul optim ar fi 3.500 - 4.000, conform experților.
„Pentru urșii de pe Transfăgărășani este o altă problemă. Acolo sunt niște urși care au fost obișnuiți să primească mâncare, iar aici soluția este ca oamenii să înțeleagă că dacă mai fac asta, fiecare, fie dacă i-ai dat o dată de mâncare unui urs, crezând că tu îi faci bine sau crezând că e e normal, tu l-ai condamnat la moarte.
Deci, ursul ăla este un urs condamnat la moarte, pentru că ursul respectiv nu va mai avea o frică de oameni și la un moment dat, sub o formă sau alta, va interacționa și vom ajunge la incidente dramatice. Aici trebuie să fie crescute amenzile drastic și să fie aplicate amenzile.
Ne uităm chiar zilele acestea avem o formă finală de de proiect pe care o să-l propunem, de creștere drastică a amenzilor și de prevedere exactă în lege pentru hrănirea animalelor.
Pentru că astăzi ce îmi ziceau de la jandarmerie, reprezentanții Gărzii Forestiere că ei dau amenzi pentru că se opresc mașinile pe zona cu bandă dublă, nu pentru că le-ar da hrană urșilor, pentru că pentru asta nu există încă legislație express. Poți să pui sisteme pentru că știi că acolo este o zonă de risc care în fiecare an se întâmplă incidente acolo. Adică sunt niște zone în care știi deja că ai un risc foarte mare.”, a declarat Diana Buzoianu.