Este anchetă după explozia de la sediul poliției din Lugoj, în urma căreia două persoane au fost rănite, iar clădirea a fost grav afectată. Echipe mixte formate din polițiști, reprezentanți ai distribuitorului de gaze și experți în siguranță industrială au cercetat zona și au concluzionat că deflagrația ar fi fost declanșată de o fisură dintr-o țeavă de gaze.
Ce au concluzionat autoritățile după primele cercetări de la locul exploziei din Lugoj
Jurnaliștii de la Redesteptarea.ro au asistat la aceste lucrări și au descoperit o conductă corodată care pare că a rămas fără material izolator. De aici s-ar fi declanșat incidentul. Ipoteza a fost confirmată și Paul Podăriță, șeful Serviciului de Investigații, IPJ Timiș.
„În urma activităților desfășurate de colegii de la Institutul INSEMEX Petroșani, împreună cu colegii de la ISU și de la serviciul criminalistic, sprijiniți de firma care furnizează gaze, a fost descoperită o fisură la o coloană principală, la un racord al coloanei principale cu o coloană secundară. Menționez că este o primă constatare pe care noi am făcut-o”, a spus șeful Serviciului de Investigații, IPJ Timiș.
Paul Podăriță a dat asigurări că lucrările vor continua pentru a vedea dacă nu există și alte probleme.
„În spatele meu se desfășoară activități pentru a verifica întreaga coloană de furnizare a gazelor. Repet, acest racord fisurat poate fi o cauză, dar mai facem și alte activități pentru a verifica întreaga coloană pentru a nu avea și alte surprize. În principiu, având în vedere poziționarea acestei fisuri este posibil ca aceasta să fi determinat deflagrația”, a mai afirmat Paul Podăriță.
Autoritățile au decis să mențină un perimetrul de siguranță, iar alimentarea cu gaze naturale este în continuare oprită.
„După finalizarea acestor investigații vor urma și alte cercetări de expertizare pentru a stabili cauzele care au dus la producerea deflafrației. În acest moment menținem perimetrul de siguranță, iar sistarea furnizării cu gaze rămâne valabilă pentru imobilele unde a fost oprită și în ultimele două zile”, a mai afirmat Podăriță.
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a declarat după explozia de la sediul poliției că este pentru a doua oară în mai puțin de o lună când sunt probleme la rețeaua de alimentare cu gaze, în zona centrală.
