Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că a identificat nereguli majore în funcționarea sistemului energetic din România. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a subliniat că situația actuală este rezultatul unor decizii luate în ultimul deceniu, care au dus la scăderea drastică a capacităților de producție.
„Îmi este foarte greu să găsesc o veste bună în haosul pe care l-am găsit în acest sistem extrem de complicat, în care toată lumea dă vina pe toată lumea”, a spus ministrul.
România a pierdut peste jumătate din producția de energie de bandă
Bogdan Ivan a explicat că, în ultimii 10 ani, România și-a redus cu 56% capacitățile de producție de energie de bandă. În aceste condiții, țara este nevoită să importe mai bine de 20% din energia necesară la orele de consum maxim, la prețuri mult mai mari decât cele la care exportă.
„Mai bine din 20 la sută din energie o importăm la ore de consum de vârf, la prețuri de o mie de ori mai scumpe față de cele cu care exportăm noi”, a precizat ministrul.
Posibilă sesizare a CSAT
Având în vedere impactul direct asupra populației și riscurile generate de dependența de importuri, ministrul Energiei intenționează să sesizeze Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
„Am în intenție să mă duc cu toate aceste probleme sistemice care afectează buzunarul fiecărui român și soluțiile pe care le-am găsit în CSAT, pentru că e o problemă de siguranță națională în clipa în care ajungi ca în România să plătești cea mai scumpă energie electrică din Europa”, a declarat Bogdan Ivan.
România se confruntă în prezent cu unele dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Europa, ceea ce afectează atât populația, cât și mediul economic.