Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Președintele Consiliului European: Mă aştept ca subiectul Schengen să fie abordat. Vom avea un schimb de opinii

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

„Cred că este foarte pozitiv că a fost posibil să luăm o decizie pentru Croaţia şi înţeleg complet poziţia României şi a Bulgariei. Vom avea probabil ocazia unui schimb de opinii cu privire la actuala situaţie şi sper că va fi posibil să dăm un semnal că în următoarele luni vom lucra într-un spirit pozitiv pentru a face progrese. Asta nu înseamnă că vom avea o dezbatere formală asupra subiectului, dar mă aştept ca subiectul să fie abordat în Consiliul European”, a spus Charles Michel înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.

Cancelarul austriac a reiterat problema migrației

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a reiterat problema migraţiei. El a spus că Austria trebuie să sprijine Bulgaria şi România.

„Poziţia Austriei este că trebuie să sprijinim Bulgaria şi România. Nu este o problemă de ţări împotriva altor ţări, este o problemă de securitate. Avem în Austria mai mult de 75.000 de persoane neînregistrate şi ştim că 20.000 de migranţi ilegali traversează România. Ştim asta ca urmare a investigaţiilor derulate de poliţia austriacă. Acum trebuie să găsim o soluţie la această problemă. (...) Ştiţi că Poliţia Română îi are în evidenţă pe aceşti oameni care sunt înregistraţi în România. În Austria am înregistrat peste 100.000 de migranţi şi 75.000 dintre aceştia nu sunt înregistraţi. Este un număr uriaş. Este o problemă de securitate pentru întreaga Uniune Europeană. Aceasta este problema şi este necesar să spunem că nu este vorba despre a fi împotriva Austriei, Bulgariei sau României. Trebuie să rezolvăm împreună aceasta problemă de securitate şi cred că o vom face", a spus Karl Nehammer, înainte de reuniunea Consiliului European.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE