Președintele Cehiei spune că viitorul premier va trebui să aibă o poziție solidă pro-NATO și pro-UE

Președintele ceh Petr Pavel a declarat că o poziție solidă pro-NATO și pro-UE și apărarea instituțiilor democratice vor fi elemente esențiale în desemnarea viitorului prim-ministru al Cehiei, în urma alegerilor parlamentare de săptămâna trecută, notează luni Politico.

Duminică, șeful statului ceh a spus că este ''prematur'' de discutat cine ar putea obține mandatul de a forma viitorul guvern, după ce populistul Andrej Babiš și partidul său ANO (Acțiunea cetățenilor nemulțumiți) au obținut victoria în legislative.

''Există anumite priorități pe care voi continua să le evidențiez. Principala este o direcție pro-occidentală pentru țara noastră, adică rămânerea în Uniunea Europeană și NATO'', a declarat Petr Pavel într-o conferință de presă la Castelul din Praga, sediul președinției Republicii Cehe.

Anterior, președintele ceh anunțase că nu va desemna miniștri care pledează pentru retragerea țării sale din NATO și UE.

''Celelalte priorități ale mele includ păstrarea tuturor instituțiilor unui stat democrat, fie că este vorba despre rolul serviciului public de media, universitățile publice, serviciile de securitate și independența lor sau independența sistemului judiciar și a biroului procurorului public. Aceștia sunt parametrii pe care îi voi monitoriza în toate discuțiile mele în vederea formării unui nou guvern'', a dat asigurări șeful statului ceh.

Acesta a avut duminică întâlniri cu liderii mai multor partide ce vor fi reprezentate în Camera Deputaților în urma alegerilor de la finalul săptămânii trecute.

''Este încă prea devreme pentru a discuta despre un mandat de a forma guvernul. Va avea sens să vorbim despre asta de îndată ce se conturează un guvern ce își poate asigura în mod realist sprijinul Camerei Deputaților. Și nu am ajuns acolo deocamdată'', a spus el.

Cu 34,51% din voturi, sau 80 din cele 200 locuri din Camera Deputaților, conform rezultatelor finale, partidul său, ANO, nu are majoritate, dar Babis a afirmat că va căuta să formeze un guvern minoritar sprijinit de formațiunea ''Șoferii înșiși'' și Partidul Libertății și Democrației Directe (SPD).

''Avem 108 locuri cu Șoferii (dreapta, 6,8%, 13 locuri) și SPD (extremă dreapta, 7,8% din voturi, 15 locuri), aceeași poziție de plecare ca și guvernul actual. Nu este preferința noastră, dar asta este ceea ce e posibil'', a explicat Andrej Babis.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE