Armata ucraineană a lansat primul asalt amfibiu complet robotizat pentru a respinge invazia ordonată de Vladimir Putin. O dronă navală a fost folosită pentru a transporta un robot terestru care a deschis focul într-o zonă ocupată de militarii ruși.
Ucraina a transmis că această operațiune robotizată a fost prima misiune de luptă de acest tip din lume. Este cel mai recent exemplu al modului în care sistemele fără echipaj pot fi folosite în medii extrem de periculoase în locul trupelor.
Brigada 123 de Apărare Teritorială a Ucrainei a anunțat luni că a executat misiunea în care a fost ghidată de la distanță o dronă navală din Marea Neagră până la o poziție din spatele liniilor rusești, în zona Kinburn, situată la capătul peninsulei ucrainene Kinburn. Peninsula se află la vest de Herson, conform BusinessInsider.
Oficialii ucraineni au catalogat această zonă drept un punct strategic cheie pentru forțele ruse în vederea restricționării accesului maritim la Marea Neagră.
În momentul în care drona navală ucraineană a ajuns în zona de coastă, a fost lansat un robot terestru dotat cu o mitralieră, potrivit imaginilor distribuite de Brigada 123 pe Telegram. Odată ajunsă la țărm, drona a început să tragă asupra unei ținte neidentificate.
Oficialii ucraineni nu au precizat ce platforme robotizate au fost implicate în asaltul amfibiu, care erau capacitățile acestora sau care era obiectivul misiunii.
Brigada a precizat că „dispozitivul robotizat terestru a fost transportat pe țărmul inamicului cu ajutorul unei platforme maritime fără echipaj, a debarcat pe teritoriul ucrainean ocupat și a fost utilizat pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă”.
La ce poate fi folosit robotul terestru Rîs care i-a atacat pe ruși
Publicația United24media.com scrie că imaginile difuzate de brigadă sugerează că ar fi putut fi vorba de vehiculul terestru fără pilot „Rîs”, de fabricație ucraineană, produs de Roboneers și înarmat cu o mitralieră PKT.
Sistemele robotizate „Rîs” sunt deja utilizate de forțele ucrainene pentru logistică, evacuarea răniților, misiuni de geniu și sprijin în luptă. Anumite variante pot transporta, de asemenea, module specializate pentru operațiuni de minare și deminare.
Roboții tereștri, sau vehiculele terestre fără echipaj, devin rapid parte a logisitcii pentru misiunile ucrainene de pe câmpul de luptă. Pe măsură ce minele, artileria și cerul saturat de drone amenință trupele, Ucraina s-a concentrat pe construirea mai multor vehicule-dronă care pot fi controlate de la distanță pentru a transporta muniție și provizii, a evacua soldații răniți, a amplasa mine, a lansa alte drone sau a ataca.
Ucraina a declarat în aprilie că a eliberat pentru prima dată teritoriul controlat de ruși folosind exclusiv roboți terestri și drone.
Ucrainenii folosesc dronele navale pentru a lovi flota rusă din Marea Neagră
Utilizarea dronelor pentru acest asalt amfibiu reprezintă o evoluție semnificativă în folosirea sistemelor fără echipaj în cadrul războiului. Ucraina a folosit drone navale pentru a ataca navele Flotei ruse din Marea Neagră și vehicule terestre fără echipaj pentru misiuni de pe linia frontului care sunt prea periculoase pentru soldații umani. Acum, combină cele două, așa cum a făcut-o cu dronele navale și cu dronele cu vedere la prima persoană, printre alte sisteme fără echipaj.
Dependența tot mai mare de aceste sisteme schimbă modul în care producătorii ucraineni de drone construiesc noi vehicule. Aceștia se concentrează pe sisteme cu costuri reduse, care pot fi desfășurate în număr mare în cazul în care ar fi țintite și distruse.
