Cel mai mare portavion al Marinei SUA, USS Gerald R. Ford, a plecat joi dimineață de la baza navală NATO din Golful Souda, pe insula grecească Creta, și se îndreaptă spre Orientul Mijlociu, ca parte a unei consolidări militare americane menite să pună presiune asupra Iranului, a anunțat cotidianul grec Kathimerini, informează joi Xinhua și AFP.
Se așteaptă ca nava să ajungă în Israel în 24 de ore, precizează publicația. Potrivit presei americane, portavionul a ajuns luni în Golful Souda pentru realimentare.
Comandat în 2017, portavionul USS Gerald R. Ford are o lungime de 334 de metri, cântărește 100.000 de tone și are un echipaj de aproape 4.600 de persoane.
SUA au în prezent cea mai mare desfășurare militară în Orientul Mijlociu de la războiul împotriva Irakului din 2003. Portavionul USS Abraham Lincoln și grupul său de luptă se află deja în apele din Orientul Mijlociu, în timp ce un al doilea grup de atac al portavioanelor, condus de USS Gerald R. Ford, se îndrepta către zonă.
Plecarea portavionului din Creta are loc în contextul în care o nouă rundă de discuții indirecte a început joi, la Geneva, între Statele Unite și Iran, privind programul nuclear al Teheranului, mediate de ministrul de externe al Omanului.
Ambasada SUA la Atena a refuzat să comenteze prezența portavionului în zonă.
Anul trecut, președintele american Donald Trump a ordonat atacuri împotriva Iranului. Recent, el a amenințat Teheranul cu noi acțiuni militare dacă țara nu ajunge la un nou acord privind controversatul său program nuclear, care ar avea drept scop, potrivit Occidentului, producerea unei arme atomice.
