Partidul Național Liberal nu își mai dorește „sub nicio formă” o colaborare cu PSD, însă consideră că este nevoie ca România să iasă din criza politică, a declarat Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, la Euronews România. Deputatul a afirmat că liberalii au primit invitația de a intra la guvernare pentru ca Executivul propus de Luca Niculescu să beneficieze de o majoritate largă în Parlament, însă a reamintit despre hotărârile luate în interiorul partidului: „Dacă PSD e la guvernare, PNL este în Opoziție”.
În emisiunea „Vocile care contează”, deputatul Ionel Bogdan a evitat să discute despre lista de miniștri din Guvernul Luca Niculescu în care au fost propuși 11 politicieni PSD.
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: Premierul desemnat este cel care va prezenta Guvernul în Parlament, iar noi nu vom face altceva decât să încercăm să oprim această criză politică.
PNL nu își dorește sub nicio formă o colaborare cu PSD. Acesta este și rolul rezoluțiilor interne pe care le-am avut în ultima perioadă. Însă dacă e să ne uităm la situația pe care o avem în acest moment, e nevoie de o rectificare de buget, e nevoie să lucreze cineva pe bugetul de anul viitor care va trebui adoptat și e nevoie să fie adoptat în limitele pe care le avem în raport cu deficitul, în raport cu țintele pe care România și le-a asumat.
Va trebui într-o formă sau alta să deblocăm această criză. S-a discutat astăzi mult despre faptul că PNL face o concesie prea mare PSD. Nu, nu facem nicio concesie PSD.
Purtătorul de cuvânt al PNL: Ni s-a spus foarte clar că nu există o alternativă decât să votăm un Guvern
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: Suntem în situația aceasta pentru că ni s-a spus foarte clar că nu vor fi alegeri anticipate. Ni s-a spus foarte clar că nu există o alternativă decât să votăm un Guvern.
Dacă această variantă nu a trecut de votul Parlamentului, într-o formă sau alta, criza politică trebuie deblocată.
PNL ar încheia un acord bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu
Întrebat ce a negociat PNL în schimbul susținerii Guvernului Luca Niculescu, Ionel Bogdan a afirmat că liberalii nu au purtat negocieri pentru funcții.
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: PNL nu a negociat absolut nimic în ceea ce privește funcțiile, în ceea ce privește pozițiile guvernamentale, ori susțineri de orice altă natură. Nu există o astfel de negociere și nici nu a existat.
Ori suntem în Opoziție ori suntem la putere? Dacă voiam să fim la putere, am primit invitația. Putem să mergem la guvernare cu PSD, ori tocmai pentru că nu mai vrem să facem parte dintr-un Guvern cu PSD, având în vedere că PSD nu s-a ținut de cuvânt până acum în niciun acord pe care l-a semnat.
Ionel Bogdan: Nu mai avem încredere în Partidul Social Democrat
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: Am semnat acordul de guvernare. L-au criticat după aceea că nu este bun. Era discutată o măsură guvernamentală agreată în coaliție. Ieșeau afară și spuneau că acea măsură nu e bună. Nimic din ceea ce s-a discutat cu PSD nu a rămas în picioare.
Din acest motiv, nu mai avem încredere în Partidul Social Democrat. Acordul pe care-l vom semna dacă biroul politic al PNL va decide asta, este un acord care prevede puncte de bun simț legate de disciplina financiară, de obiectivele pe care le are România în raport cu deficitul, cu Comisia Europeană. Acestea sunt lucruri de bun simț care privesc până la urmă conduita pe care premierul Ilie Bolojan a încercat să o imprime.
Deputatul liberal a reamintit că Sorin Grindeanu, președintele PSD, a lansat invitații principalelor partide parlamentare pentru a se alătura unei majorități care să susțină Guvernul Luca Niculescu.
Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL: Și Luca Niculescu ne-a spus la întâlnirea pe care am avut-o joia trecută că și-ar dori ca partidele să facă parte din Guvern, să aibă o majoritate largă. E normal să își dorească acest lucru. Însă noi am spus din capul locului că nu intrăm într-o guvernare cu PSD.
Dacă PSD e la guvernare, PNL este în Opoziție. Dacă ești în Opoziție, nu poți să negociezi funcții în Guvern. Asta înseamnă că într-o formă sau alta faci parte din Guvern.
Dacă am fi decis să intrăm la guvernare alături de Luca Niculescu, atunci cu siguranță am fi negociat transparent și am fi prezentat rezultatul acelor negocieri.
