Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Pilotul român de motociclism Adrian Rus a murit în urma unui accident produs în timpul unei curse din cadrul Campionatului Internațional Alpe Adria, desfășurat în Republica Cehă.

Adrian Rus avea 44 de ani și era unul dintre cei mai apreciați piloți și creatori de conținut din motociclismul românesc. Accidentul s-a produs în cursa clasei Superbike și s-a soldat cu moartea a doi piloți.

În urma tragediei, organizatorii au anulat toate cursele programate în acest weekend și au transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

Reacția Federației Române de Motociclism

„Cu profundă tristețe, vă informăm că în cursul programului competițional de sâmbătă din cadrul Alpe Adria International Motorcycle Championship, desfășurat pe circuitul de la Brno, s-a produs un grav accident la startul uneia dintre cursele clasei Superbike, în care au fost implicați doi sportivi.

În ciuda intervenției prompte a echipelor medicale aflate la fața locului, unul dintre piloți a decedat în urma rănilor suferite. Cel de-al doilea sportiv a fost transportat în stare critică la spital, însă, din nefericire, medicii nu au mai putut să îi salveze viața.

Din păcate, unul dintre cei doi sportivi care ne-au părăsit astăzi este Adrian Rus – Sinner.

Ca urmare a acestui tragic eveniment, organizatorii au decis anularea întregului program competițional rămas din acest weekend.

Federația Europeană de Motociclism (FIM Europe), Alpe Adria Motorcycle Union, AAcademy (promotorul competiției), Federația Română de Motociclism, Balkan Motorcycling Union și Autodrom Brno transmit sincere condoleanțe familiilor, prietenilor și tuturor celor apropiați de cei doi sportivi.

Din respect pentru familiile îndoliate, nu vor fi oferite alte informații în acest moment”, este comunicatul Federației române de Motociclism.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Pilotul Adrian Rus „Sinner” a murit după un accident în timpul unei curse. Întreaga competiție a fost anulată