PE SCURT: O selecție de cinci articole cu care merită să îți începi ziua

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Statele Unite și Iran încep negocierile în Oman

  • Donald Trump: „Întrebați Iranul. Ei negociază. Nu vor să-i atacăm. Știți, avem o flotă mare acolo".
  • Teheranul a declarat în mai multe rânduri că este gata de negocieri, dar și de o ripostă, dacă va fi atacat.
  • Discuțiile vin după ce protestele populare de la finalul lui decembrie și din ianuarie au fost reprimate brutal.

Citește mai mult despre negocierile SUA - Iran.

SUA vor să înființeze un bloc comercial pentru aprovizionarea cu minerale critice

  • Departamentul de Stat a chemat la Washington 50 de lideri din întreaga lume, pentru a crea o strategie de reducere a dependenței față de China.
  • Fiecare țară care a fost prezentă la reuniunea ministerială privind mineralele critice de la Washington are un rol de jucat în viitoarea arhitectură de exploatare.
  • România a fost reprezentantă, la discuții, de ministrul de Externe, Oana Țoiu.

Citește mai mult despre inițiativa SUA.

Undă verde pentru Magistrala 6 de metrou

  • Terenurile necesare metroului spre Otopeni au fost transferate în domeniul public.
  • Metrorex anunță că scutul de forare „Sfânta Maria” a străpuns peretele viitoarei stații Gara Băneasa.
  • Decizia, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, permite continuarea lucrărilor.

Citește mai mult despre lucrările la magistrala 6 de metrou.

Universitățile, prinse între austeritate și bani proprii

  • Universitățile cer guvernului să aibă acces la propriile fonduri adunate de-a lungul timpului.
  • Astfel, nu ar ajunge să dea oameni afară din cauza tăierilor de 10% din cheltuielile de personal.
  • Măsurile de austeritate anunțate ar putea afecta grav sistemul de învățământ superior.

Citește mai mult despre solicitarea universităților.

Donald Trump: „Europa se autodistruge”

  • Trump spune că „Europa are o situație așa rea cu turbinele eoliene. Își distrug țara cu vântul”.
  • Liderul american a făcut această afirmație la un mic dejun pentru rugăciune.
  • El crede că Europa are o mare problemă și cu imigrația sau cu apărarea.

Citește mai mult despre declarațiile lui Trump.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5