De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
India și Pakistan au convenit asupra unei încetări imediate a focului, anunță Trump
- India și Pakistanul au convenit asupra unei încetări imediate a focului, potrivit președintelui american Trump.
- Într-un mesaj postat sâmbătă pe Truth Social, Trump a declarat că „după o noapte lungă de discuții mediate de Statele Unite, ambele țări au ajuns ”la o încetare completă și imediată a focului".
- Încetarea focului a fost confirmată de ministrul pakistanez de Externe și de oficiali indieni.
Citește mai multe despre tensiunile indo-pakistaneze.
SUA și China au început negocieri comerciale la nivel înalt, la Geneva
- Negocieri între SUA și China au început sâmbătă la Geneva, la cel mai înalt nivel după războiul comercial declanșat de Donald Trump.
- Discuțiile sunt prevăzute să se prelungească până duminică, însă delegațiile rămân discrete și întrevederea se derulează într-un loc ascuns privirilor, pe malul stâng al lacului, lângă Parc des Eaux-Vives.
- În ajunul întrevederii, Donald Trump a sugerat că va reduce la 80% tarifele vamale punitive pe care el însuși le-a impus la produsele chineze.
Citește mai multe despre negocierile tarifare dintre SUA și China.
Papa Leon al XIV-lea le-a transmis cardinalilor că trebuie să continue „moștenirea prețioasă'' a predecesorului său
- Papa Leon al XIV-lea le-a transmis sâmbătă cardinalilor din întreaga lume că trebuie să continue ''moștenirea prețioasă'' lăsată de predecesorul său, Papa Francisc
- În prima sa întâlnire cu toți cardinalii de la alegerea sa ca suveran pontif pe 8 mai, Papa Leon al XIV-lea le-a cerut înalților clerici catolici să-și reînnoiască angajamentul față de reformele majore decise de Al Doilea Consiliu de la Vatican din anii 1960.
- Suveranul pontif a spus că Papa Francisc, care a decedat în 21 aprilie, a lăsat un ''exemplu de devotament complet față de misiunea sa''.
Citește mai multe despre mesajul papei Leon al XIV-lea.
Macron: Respectarea încetării focului pentru 30 de zile în Ucraina va fi controlată de SUA cu contribuție europeană
- Respectarea încetării focului pentru 30 de zile propuse sâmbătă la Kiev de Ucraina și aliații săi va fi controlată de Statele Unite cu o contribuție europeană, a anunțat președintele francez Emmanuel Macron,
- El a amenințat Rusia cu sancțiuni ''masive și coordonate'' de Europa și SUA dacă Moscova ''încalcă'' încetarea focului pentru 30 de zile pe care aliații Kievului au propus-o, cu începere din 12 mai.
- ''În cazul încălcării acestei încetări a focului, am agreat să fie pregătite și coordonate între europeni și americani sancțiuni masive'', a explicat Macron.
Citește mai multe despre declarațiile lui Macron.
Viktor Orban: Nu ne vom implica în campania prezidențială din România
- „Alegerile din România nu sunt treaba noastră”, este afirmația premierului Viktor Orban și a venit la doar o zi după dezbaterea electorală de la Euronews.
- Liderul maghiar a mai precizat că Ungaria nu va susține condamnarea sau izolarea României.
- Totodată, prim-ministrul maghiar a lăsat să se înțeleagă că susține candidatul care luptă pentru suveranism și mai mult creștinism.
Citește mai multe despre declarațiile lui Viktor Orban.