De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.
Un copil a murit după ce s-ar fi electrocutat pe un spațiu verde din centrul orașului
- Un copil de nici doi ani a decedat, marți seara, după ce s-ar fi electrocutat atingând un spot luminos de pe un spațiu verde din centrul municipiului Vaslui.
- Băiețelul s-ar fi electrotuat chiar când era la plimbare cu părinții săi, în centrul orașului. Ajuns pe spațiul verde, copilul ar fi atins acel spot care ilumina o clădire.
- Părinții au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns medicii care au găsit victima inconștientă. După mai bine de 60 de minute de resuscitare, a încetat din viață.
Citește mai mult despre copilul electrocutat din Vaslui.
Premierul slovac se vede cu Putin și Zelenski. Prima discuție are loc în China, iar cea cu liderul de la Kiev va fi în Slovacia
- Aflat în China, prim-ministrul slovac Robert Fico anunță că va avea întâlniri bilaterale cu președintele chinez Xi Jinping și președintele rus Vladimir Putin.
- Mai târziu, în ziua de vineri, după întoarcerea în țară, premierul slovac se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
- Robert Fico, care conduce o țară membră a NATO și a UE, dar s-a opus sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, a avut relații tensionate cu Zelenski și a făcut notă discordantă în rândul aliaților europeni.
Citește mai mult despre întrevederea premierului slovac cu Putin și Zelenski.
Bolojan și Nicușor Dan contestă cifre oficiale. Datele transmise de instituții se contrazic de la o săptămână la alta
- Datele transmise de instituții diferă de la o săptămână la alta, iar centralizarea lor scoate la iveală posibile erori de comunicare și interpretare.
- Atât premierul Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan au criticat, în decurs de doar câteva zile, cifrele pe care le-au primit de la Ministerul Dezvoltării, respectiv de la Ministerul Finanțelor.
- Ilie Bolojan: „Ministerul Dezvoltării va mai face încă o colectare de date în așa fel încât să verificăm încă o dată posibilele erori care sunt în aceste tabele care vizează peste 3000 de unități administrative, aceste date fiind colectate prin cele două ministere, Ministerul de Interne și Ministerul Dezvoltării, fiind deci comunicate de primării prefecturilor. Pot fi erori de comunicare, de raportare. E greu de presupus că fiecare înțelege același lucru ad litteram în toate localitățile țării, de prefecturi, Ministerului de Interne și Ministerul Dezvoltării, iar noi am centralizat aceste date.”
Citește mai mult despre criticile aduse de Bolojan și Nicușor Dan.
OpenAI introduce control parental pentru ChatGPT, după ce unii părinți au acuzat că i-a îndemnat pe copii să își ia viața
- Compania americană OpenAI a anunțat marți că va introduce un mecanism de control parental pentru instrumentul său de inteligență artificială (AI) ChatGPT, după ce, la sfârșitul lunii august, unii părinți americani au formulat acuzații conform cărora acest robot conversațional i-ar fi încurajat pe copiii lor să se sinucidă, transmite AFP.
- „În luna următoare, părinții vor putea să-și conecteze contul la cel al adolescentului lor” și „să controleze modul în care ChatGPT răspunde adolescentului lor cu reguli de comportament ale modelului”, a declarat OpenAI într-o postare pe blog.
- Potrivit companiei, părinții vor putea fi alertați în cazul detectării unei „stări de suferință acută” în conversațiile copiilor lor și vor putea controla parametrii contului.
Citește mai mult despre noua funcție a ChatGPT.
Trump a mobilizat ilegal Garda Națională în timpul protestelor din Los Angeles, a decis judecătorul
- Un judecător a decis că folosirea Gărzii Naționale de către administrația Trump în timpul protestelor din California de Sud împotriva raidurilor de imigrație este ilegală, scrie The Guardian.
- Judecătorul Charles Breyer a stabilit marți că administrația lui Donald Trump a încălcat legislația federală prin trimiterea trupelor pentru a însoți agenții federali în timpul acțiunilor de imigrație. Totuși, magistratul nu a cerut retragerea imediată a trupelor rămase.
- Statul California a dat în judecată administrația, susținând că militarii trimiși la Los Angeles în timpul verii au încălcat o lege care interzice armatei să aplice legi pe teritoriul SUA.
Citește mai mult despre decizia judecătorului cu privire la Donald Trump.