Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a declarat vineri că a înregistrat un număr de cel puțin 613 persoane ucise atât la punctele de distribuție a ajutoarelor administrate de Fundația Umanitară din Gaza (GHF), susținută de SUA și Israel, cât și în apropierea convoaielor umanitare administrate de alte grupuri de ajutor, inclusiv ONU, relatează Reuters.
GHF folosește companii private americane de securitate și logistică pentru a transporta provizii în Fâșia Gaza, ocolind astfel în mare măsură un sistem condus de ONU despre care Israelul susține ca le-a permis militanților să deturneze ajutoarele. Națiunile Unite au numit planul nesigur și o încălcare a regulilor de imparțialitate umanitară.
'Am înregistrat 613 de persoane ucise, atât la punctele GHF, cât și în apropierea convoaielor umanitare - aceasta este o cifră înregistrată până pe 27 iunie. De atunci au existat alte incidente', le-a declarat jurnaliștilor, la Geneva, Ravina Shamdasani, purtătoarea de cuvânt a Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
GHF a început să distribuie alimente în Fâșia Gaza la sfârșitul lunii mai și a negat în repetate rânduri că au avut loc incidente la punctele sale de distribuție a ajutoarelor.
Dintre cele 613 de persoane ucise, 509 au murit în apropierea punctelor de distribuție ale GHF, a declarat OHCHR.
OHCHR a declarat că cifra sa se bazează pe o serie de surse, cum ar fi informații de la spitale, cimitire, familii, autoritățile sanitare palestiniene, ONG-uri și partenerii săi de pe teren și a precizat că verifică informații suplimentare și nu poate oferi încă o detaliere a locurilor în care aceste persoane au fost ucise.
GHF a declarat anterior pentru Reuters că a livrat peste 52 de milioane de mese palestinienilor înfometați în cinci săptămâni și a spus că în cazul alte grupuri umanitare 'aproape tot ajutorul a fost jefuit'. Israelul a ridicat blocada de 11 săptămâni asupra Fâșiei Gaza pe 19 mai.
Armata israeliană a recunoscut luni că civili palestinieni au fost răniți la centrele de distribuție a ajutoarelor din Fâșia Gaza, declarând că forțele israeliene au primit noi instrucțiuni în urma a ceea ce a numit 'lecții învățate'.
Israelul a declarat în repetate rânduri că forțele sale operează în apropierea centrelor pentru a împiedica ca ajutoarele să ajungă în mâinile militanților palestinieni Hamas.