Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

O delegație a Comisiei Europene discută cu noul guvern al Ungariei. Va fi abordată și problema fondurilor pentru Ucraina

La doar cinci zile de la alegeri, o delegație a Comisiei Europene ajunge vineri la Budapesta, pentru a discuta cu premierul desemnat, Peter Magyar. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Paula Pinho, susține că scopul este de „a începe negocierile cu viitorul guvern maghiar”, cu privire la chestiunile majore ale UE.

Blocarea fondurilor pentru Ucraina, pe masa discuțiilor UE - Ungaria

Discuțiile vizează deblocarea rapidă a celor 17 miliarde de euro, fonduri europene care au fost blocate de Bruxelles din cauza încălcării statului de drept de Cabinetul Orban.

„Fie că este vorba despre împrumutul ucrainean sau despre fondurile de redresare, este în interesul atât al Ungariei, cât și al UE să se facă progrese cât mai curând posibil. Prin urmare, acestea sunt negocieri preliminare, al căror scop este de a acționa imediat după preluarea mandatului noul guvern și de a nu pierde timpul. Acesta este scopul și cadrul întâlnirii”, a declarat Paula Pinho.

Magyar a obținut o victorie categorică în alegerile generale și a promis reluarea bunelor relații cu oficialii Comisiei Europene. Pe lângă deblocarea banilor europeni, va fi discutat și sprijinul pentru Ucraina. Viktor Orban a blocat ultima tranșă de ajutor în valoare de 90 de miliarde de euro, la summitul european din martie. Peter Magyar ar putea fi învestit oficial ca premier la începutul lunii mai.

Delegația Comisiei va fi formată din experți.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE